Accident mortal în Sălaj. Un tânăr de 28 de ani a murit, alte 4 persoane au ajuns la spital
Accident mortal în localitatea Sânmihaiu Almașului din județul Sălaj. Un tânăr a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după o ciocnire violentă între două autoturisme.
Accident mortal în localitatea Sânmihaiu Almașului din județul Sălaj. Un tânăr a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după o ciocnire violentă între două autoturisme.
Un grav accident de circulație s-a produs joi seara, pe Drumul Național 1F, în localitatea Sânmihaiu Almașului. Evenimentul s-a soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor patru.
Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că, în jurul orei 19:42, un tânăr de 28 de ani, din Sânmihaiu Almașului, în timp ce conducea un BMW pe sectorul de drum menționat, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 63 de ani din județul Cluj.
În urma impactului violent șoferul de 28 de ani a murit, iar bărbatul din Cluj și un pasager din autoturismul condus de tânărul din Sălaj, un copil în vârstă de 7 ani, au fost răniți. Alte două persoane (un copil de 3 ani și o tânără de 25 de ani), pasageri tot în autoturismul condus de tânăr, au suferit leziuni ușoare, fiind transportate la spital,
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰