Accident pe Dunăre, provocat de un barcagiu beat. O ambarcațiune cu cinci oameni la bord, în derivă după ce a lovit o barjă
Polițiștii din Călărași au fost anunțați, duminică dimineață, că o ambarcațiune în care se află cinci persoane plutește în derivă pe Dunăre. Barca lovise o barjă ancorată, iar conducătorul acesteia consumase alcool.
O ambarcaţiune cu cinci persoane la bord plutea în derivă pe Dunăre, în zona Chiciu din Călăraşi, duminică dimineaţa. Polițiștii au stabilit că barca lovise o barjă ancorată.
Conducătorul ambarcațiunii era băut
Cele cinci persoane au avut nevoie de îngrijri medicale. De asemenea, conducătorul ambarcaţiunii a fost testat pentru consum de alcool, iar rezultatul a fost pozitiv.
"La data de 20 august a.c., în jurul orei 05.30, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o ambarcațiune în care se află 5 persoane plutește în deriva pe fluviul Dunărea, km 373, în zona Chiciu. Din primele cercetări a reieșit faptul că ambarcațiunea în cauză a intrat în coliziune cu o barjă ancorată pe fluviul Dunarea, iar în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor 5 persoane și avarierea celor două nave. Echipa operativă deplasată la fața locului a preluat și transportat cele 5 victime în vederea acordării de îngrijiri medicale", a transmis a transmis IPJ Călăraşi.
Potrivit suersei citate, conducătorul ambarcațiunii a fost testat alcoolscop, rezultând o valoare 0.16 mg/l alcool în aerul expirat, totodată, fiind testat cu un aparat DrugTest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰