Accident între un TIR și o mașină, în județul Neamț. Doi bărbați au fost răniți în urma impactului
Un accident rutier a avut loc într-o comună din județul Neamț, iar în urma impactului două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Este vorba despre doi bărbați, care au fost transportați ulterior la spital pentru mai multe investigații.
Un accident rutier a avut loc între un TIR și un autoturism pe E 85 în comuna Gherăești, județul Neamț. La fața locului s-au deplasat de urgență mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SAJ Roman. Doi bărbați, în vârstă de 28 și respectiv 46 de ani, ocupanți ai autoturismului, au primit îngrijiri la fața locului, iar mai apoi au fost transportați la spital.
"În această dimineață, la ora 06:48, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe E 85 în comuna Gherăești. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri și SAJ Roman. În evenimentul rutier au fost implicate un TIR și un autoturism în care se aflau trei persoane.
Până la sosirea forțelor de intervenție toate persoanele implicate s-au autoevacuat. Doi bărbați, în vârstă de 28 și 46 de ani, ocupanți ai autoturismului, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SMURD și SAJ, ulterior fiind transportați la CPU Roman. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier", au transmis reprezentanții ISU Neamț.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰