Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Accidentul misterios din Marea Neagră ar fi fost provocat de războiul electronic dus de Rusia care a bruiat sistemul GPS. 3 marinari, daţi dispăruţi: căutările, oprite

Cei trei marinari dispăruţi în apele Mării Negre sunt în continuare de negăsit. În această dimineaţă, autorităţile au anunţat că au luat decizia de a sista căutările. Este încă neelucidată şi cauza accidentului maritim din apropiere de Sfântu Gheorghe.

de Redactia Observator

la 20.05.2024 , 21:11

Cei trei membri ai echipajului daţi dispăruţi au fost căutați timp de două zile înainte ca Centrul Maritim de Coordonare să oprescă operaţiunile. Cauza accidentului este încă un mister. În calcul este luat şi războiul de bruiaj al semnalului GPS pornit de Rusia. "Există asemenea posibilităţi. Mai ales atunci când ai încredere extraordinară în sistemul tău, dar la un moment dat el nu mai funcţionează pentru că îţi dă o poziţie greşită. Creşte riscul apariţiei unei asemenea catastrofe", a declarat Mircea Mîndrescu, general în rezervă şi fost comandant NATO.

Războiul electronic declanşat de Rusia în regiunea Mării Negră se resimte în toată partea de Est a României

Într-un raport publicat recent, experţii Centrului Euro-Atlantic avertizau asupra riscurilor atacurilor electromagnetice care planează asupra ţării noastre. Războiul electronic declanşat de Rusia în regiunea Mării Negră se resimte în toată partea de est a României. Raportul Centrului Euro-Atlantic arată că zona de coastă este cea mai afectată. Pericolul este uriaș, spun specialiştii, bruiajul folosit de armata rusă poate genera coliziuni între nave și poate afecta inclusiv activitatea din porturi. Semnalul este perturbat şi în zona unor oraşe mari precum Iaşi, Galaţi şi Bacău. Şi aeronavele care au survolat ţara noastră au reclamat semnale slabe de navigaţie.

Vezi și

"Foarte multe aeronave depind de mijloacele electronice. În condiţiile în care aceste facilităţi electronice nu mai funcţionează deloc sau, poate pe undeva şi mai rău, funcţionează greşit, atunci pericolul creşte extraordinar de mult", a declarat Mircea Mîndrescu, general în rezervă şi fost comandant NATO. Luna trecută, jurnaliştii britanici avertizau că toate companiile aeriene sunt afectate de aceste bruiaje. În estul Europei, 46.000 de avioane au înregistrat probleme cu GPS-ul. Incidente au fost la peste 2.300 de zboruri Ryanair, aproape 1.300 la Wizz Air, 80 la British Airways și două la easyJet. Printre acestea sunt şi avioane care au decolat sau au aterizat în România.

"Bruiajul nu poate fi blocat, el poate fi combătut. Elementele prin care se combate bruiajul sunt elemente tehnice. Adică, staţia să o faci, după cum spunem noi, rezistentă la bruiaj", a declarat Mircea Mîndrescu, general în rezervă şi fost comandant NATO. Cei trei marinari care sunt în continuare dispăruţi sunt de naţionalitate siriană şi făceau parte din echipajul navei sub pavilion Tanzania. Autorităţile române cred că ambarcaţiunea a fost lovită la 50 de kilometri în larg de Sfântu Gheorghe de nava Michel, sub pavilion insulele Comore. După naufragiu, vaporul a pornit spre Bulgaria. Acum se află în portul Varna pentru cercetări.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 2 voturi
Întrebarea zilei
Cu ce preferaţi să plecaţi în vacanţă?
Observator » Evenimente » Accidentul misterios din Marea Neagră ar fi fost provocat de războiul electronic dus de Rusia care a bruiat sistemul GPS. 3 marinari, daţi dispăruţi: căutările, oprite