Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Actorul George Mihăiță, prins la volan cu alcoolemie 1,05 mg/l. A provocat un accident și a intrat într-un refugiu STB. VIDEO

Actorul George Mihăiță a fost prins la volan, miercuri seară, cu alcoolemie 1,05 mg/l. A intrat cu mașina într-un alt autoturism și a lovit un refugiu STB.

de Redactia Observator

la 01.07.2021 , 08:37

Actorul George Mihăită, în vârstă de 72 de ani, a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune un alt autoturism și cu refugiul STB pe Bulevardul Basarabia, potrivit Poliției.  A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat 1,05 mg/l în aerul expirat. Au rezultat doar pagube materiale în urma accidentului.

”În jurul orei 21:20, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 72 de ani care se deplasa pe Bd. Basarabia, când a ajuns in dreptul imobilului cu nr. 86 a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat in coliziune cu un autovehicul staționat, lovind totodată și refugiul STB. 

Articolul continuă după reclamă

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l  alcool pur în aerul expirat, în acest context fiind condus la INML, pentru recoltarea de probe biologice. 

Pe acelaşi subiect

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.”, a anunțat poliția.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cine este George Mihăiță

George Mihăiţă s-a născut pe 23 septembrie 1948, la Moreni, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” în 1971, la clasa profesoarei Sanda Manu. Deşi o mare parte din activitatea artistică şi-a desfăşurat-o la Teatrul de Comedie, al cărui director este în prezent, actorul a jucat şi pe scenele Teatrului Bulandra şi Teatrului Naţional din Bucureşti.

A jucat şi în peste 30 de filme, între care cele din seria „Brigada Diverse” (regia Mircea Drăgan), „Mama” (regia Elisabeta Bostan), „Ilustrate cu flori de câmp” (regia Andrei Blaier), „Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu), „Nunta mută” (regia Horaţiu Mălăele), „Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete) şi „Moromeţii 2” (regia Stere Gulea).

În 2002, George Mihăiţă, alături de Vladimir Găitan, partenerul său din filmul "Reconstituirea", a fost decorat cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”, potrivit news.ro. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Actorul George Mihăiță, prins la volan cu alcoolemie 1,05 mg/l. A provocat un accident și a intrat într-un refugiu STB. VIDEO