Video ANIMAȚIE GRAFICĂ. Un șofer israelian de 70 de ani a intrat într-un Ferrari si a provocat pagube de sute de mii de euro
Accident de sute de mii de euro în Capitală. O maşină a ajuns cu roţile în sus, după ce a intrat într-un Ferrari. La rândul lui, bolidul de lux a fost proiectat într-o altă maşină, la volanul căreia se afla Alin Petrache, şeful Federaţiei Române de Rugby. Bărbatul a scăpat nevătămat şi a sărit să acorde primul ajutor victimelor.
- Maşina lui Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, a fost implicată într-un accident de circulaţie, marţi seara.
Accidentul costisitor a avut loc aseară, în jurul orei 21. Ferrariul, model F430 în valoare de aproximativ 100.000 de euro, circula regulamentar.
Dragoş Văduva, şofer Ferrari: Când eram pe verde în trecere, cred că aveam 50 de kilometri la oră, mi-a apărut brusc o maşină. Eu m-am dus spre dreapta lui, el a crezut că singura scăpare e să accelereze şi s-a întâmplat povestea asta. A venit prin faţă, l-am prins în roată. De la şoc, fiind SUV şi având centrul de greutate destul de sus, s-a răsturnat.
SUV-ul în care erau doi cetăţeni israelieni a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului.
Un şofer de 70 de ani ar fi provocat accidentul din Bucureşti
Accidentul a avut loc în intersecţia dintre Bulevardul Poligrafiei şi Strada Parcului. Israelianul în vârstă de 70 de ani nu a ţinut cont de culoarea semaforului şi a virat stânga. Din sens opus, venea aututurismul marca Ferrari, care avea prioritate. Însa acesta a încercat să evite impactul, aşa că a virat dreapta, dar a ricosat într-o altă maşină care aştepta la semafor.
În maşina oprită la semafor era Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby. Împreună cu şoferul Ferrariului, a reuşit să scoată cele două victime din maşina răsturnată.
Cei doi cetăţeani străini au fost duşi cu ambulanţa la Spitalul Elias.
Andra Arsintescu, Brigada Rutieră: Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.
Şeful Federaţiei Române de Rugby se întorcea, în momentul accidentului, de la antrenamentul echipei naţionalei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰