Video Actul de care nu mai e nevoie pentru reînnoirea cărţii de identitate. Rămân câteva excepţii
Dispare una dintre cele mai mari absurdităţi de la ghişeu: obligativitatea de a prezenta certificatul de naştere atunci când ne reînnoim buletinul. Practic, autorităţile au realizat că nu este tocmai logic să ceri un act pe care statul îl are deja în sistem încă de la prima emitere. Măsura vine, de fapt, chiar la cererea societăţii, printr-o platformă online. Cu o excepţie.
Reprezentanții guvernului au cerut deja Ministerului de Interne să discute cu toate punctele emitente pentru a nu mai fi cerut acest document.
Vorbim de certificatul de naștere, care până în prezent era necesar de fiecare dată când ne eliberam o nouă carte de identitate. Era o regulă puțin absurdă, dacă stăm să ne gândim, pentru că același certificat de naștere era depus de fiecare dată la centrul emitent. Deci Ministerul l-ar fi avut deja în sistemul informatic.
Măsura a fost cerută de societatea civilă pe o platformă destinată tocmai acestor măsuri aberante privind birocrația din țara noastră. Iar guvernul a decis să repare această situație cu care noi totuși ne-am obișnuit în ultimii ani.
Sunt, iată, câteva excepții. Persoanele străine care urmează să-și dobândească un act de identitate românesc vor fi nevoite în continuare să depună acest certificat de naștere, în condițiile în care nu l-au depus deja pentru a exista în acest sistem.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
