Aglomeraţie la munte în ultima zi de vacanţă a elevilor. Cozi infernale pe Valea Prahovei
Staţiunile de la munte au fost pline. În ultima zi de vacanţă a elevilor, turiştii au aşteptat câteva zeci de minute să ajungă în vârf de munte cu telegondola. Dar au aşteptat rândul liniştiţi, ştiau că testul anduranţei îl dau în trafic.
Staţiunile de la munte au fost pline. În ultima zi de vacanţă a elevilor, turiştii au aşteptat câteva zeci de minute să ajungă în vârf de munte cu telegondola. Dar au aşteptat rândul liniştiţi, ştiau că testul anduranţei îl dau în trafic.
Ne aflăm la ieşirea din Predeal şi de aici începe să se aglomereze drumul. S-au format deja coloane în trafic şi conform aplicaţiei pe care o folosim întreaga Valea Prahovei este foarte aglomerată, iar viteza medie cu care circulăm este sub 5 km/h.
Pe un drum de coşmar, oamenii au încercat să-şi găsească de lucru. Între Predeal şi Azuga, pe aproape 10 kilometri, totul era blocat.
Aglomeraţia a continuat şi între Azuga şi Buşteni. Iar ca să se mai dezmorţească, turiştii au făcut câte un popas la tarabele cu suveniruri din zonă.
- Minivacanţa de Mica Unire a aglomerat pârtiile din staţiunile montane. 4.000 de turişti au urcat pe munte numai...
- Un bărbat de 66 de ani a murit, după ce mașina a lovit un stâlp electric în Timiş
- Sănătatea arborilor din Bucureşti, verificată cu tomograful. Ar trebui însă mai bine de 170 de ani pentru...
- De ce evită românii produsele marcă proprie din magazine
- "A îngheţat caisul". Dezastru pentru recolta de primăvară, după schimbările de vreme din primele luni
Aglomeraţie a fost şi pe pârtie. Înainte de a pleca din Poiana Braşov, turiştii au stat la coadă pentru o plimbare cu telegondola.
Şi asta pentru că Telescaunul Ruia a rămas şi astăzi închis după ce un brad s-a prăbuşit peste instalaţie.
Cele mai fericite sunt familiile care şi-au prelungit vacanţa. De dragul copiilor, spun părinţii. Cei mici vor lipsi puţin de la şcoală, iar adulţii nu vor trece prin chinul din trafic.
În fiecare weekend, în plin de sezon, pe DN1 scenariul este acelaşi. Între timp, Guvernul tot nu a anuntat cand va incepoe constructia autostrazii Braşov-Comarnic. Va fi realizata in regim public privat, ar trebui sa fie gata in patru ani, iar soferii vor plati pentru o calatorie pe drumul de mare viteza.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰