Observator » Evenimente » "Aici ne mor copiii și părinții". Protest pe cel mai circulat drum din România din cauza accidentelor în lanț

Video "Aici ne mor copiii și părinții". Protest pe cel mai circulat drum din România din cauza accidentelor în lanț

Elena Gânguț | Timp citire: 2 minute
Publicat la 10.08.2026, 08:06 | Modificat la 10.08.2026, 08:06

DN1 e cel mai circulat drum din România. Și, cum traficul e intens, și accidentele se țin lanț. Ba din cauza vitezei, ba din neatenție, ceva se întâmplă aproape, dacă nu chiar, zilnic. În comuna Vâlcele din Cluj, toate aceste accidente au umplut paharul oamenilor. Nu mai suportă și nu mai acceptă ca cineva să moară sub ochii lor. Și, ca să atragă atenția celor care ar trebui să ia măsuri, au ieșit în stradă, unde se întâmplă toate nenorocirile. Ce măsuri, vă întrebați? Minimul necesar: un sens giratoriu și treceri semaforizate. Protestul a fost ieri, dar azi rămâne o întrebare: cine îi protejează.

"Aici ne mor copiii și părinții și noi. […] Dorim să le salvăm viețile. Părinții, copiii și pe noi înșine", spune un protestatar.

Zeci de oameni din Vâlcele au traversat încontinuu această trecere de pietoni. Nu ca să încurce șoferii, nu ca să îi amuze, ci pentru că s-au săturat să aștepte următoarea tragedie.

"Când vin aici întotdeauna e o adrenalină pură. Vrei să faci stânga să te întorci, nu ai nicio protecție din spate. Vin mașinile tare din spate", spune un bărbat.

Articolul continuă după reclamă

Traficul între Cluj-Napoca și Turda, blocat ore întregi

Cum era de așteptat, traficul între Cluj-Napoca și Turda a fost blocat ore întregi.

"Pentru cei care claxonează și nu înțeleg situația, nu avem sens giratoriu. Este foarte periculos", spune o femeie.

Ultimul accident mortal a fost și cel la care oamenii nu au mai putut rămâne în case. Un motociclist a murit după ce a intrat într-un camion care vira spre un drum secundar. Impactul a fost atât de puternic încât motocicleta a luat foc.

Pe acelaşi subiect

"Atât a avut șoferul de camion, 3 secunde, ca să se asigure până a venit motocicleta. O motocicletă la 160 de km pe oră", spune un bărbat.

Iar frica nu este doar la volan. Pentru pietoni, DN1 poate fi la fel de periculos. Sunt zone în care nu există treceri de pietoni, deși autobuzele opresc și lasă copii la marginea drumului.

"Sunt foarte multe cruci pe marginea drumului. Au murit foarte mulți copii", spune o femeie.

Proiectul pentru un sens giratoriu există încă din 2018

Un proiect pentru un sens giratoriu există încă din 2018.

"Problema e mult mai gravă acum pentru că între timp s-a deschis Drumul Expres 4 și foarte mult trafic se descarcă aici în zonă. Primul pas era ca primăria să facă un studiu de trafic. După care aici s-a împotmolit tot", spune Andreea Florea, consilier local al comunei Feleacu.

Echipa Observator a cerut un punct de vedere de la Direcția Generală de Drumuri și Poduri Cluj, dar până acum nu am primit niciun răspuns.