Suma uriașă pe care administrația Trump o va plăti unei companii pentru renunțarea la proiectele eoliene
Compania energetică germană RWE va primi 1,2 miliarde de dolari din partea administrației Trump, în urma acordului prin care renunță la dezvoltarea proiectelor sale de energie eoliană offshore din Statele Unite, potrivit BBC, relatează News.ro.
RWE a anunţat că va abandona concesiunile deţinute în largul coastelor Californiei şi Louisianei, precum şi în zona New York Bight. Compania a explicat că, după analizarea situaţiei, a ajuns la concluzia că proiectele nu au perspective de a obţine autorizaţiile necesare în SUA într-un viitor previzibil.
Grupul german intenţionează să redirecţioneze banii către proiecte energetice convenţionale. Din suma primită, 900 de milioane de dolari vor fi investiţi într-un terminal pentru exportul de gaze naturale lichefiate (GNL) din Louisiana.
În total, RWE intenţionează să investească aproximativ 17 miliarde de euro în Statele Unite în următorii şase ani, pentru extinderea capacităţilor sale de producţie a energiei.
Secretarul american de Interne, Doug Burgum, a declarat că Statele Unite au nevoie de un sistem energetic bazat pe ”bun-simţ”, nu de unul dependent de subvenţii costisitoare. El a salutat acordul cu RWE şi investiţiile companiei în proiecte care, în opinia administraţiei, consolidează securitatea energetică a ţării.
Acordul face parte din politica administraţiei Trump de reducere a proiectelor eoliene offshore şi de stimulare a investiţiilor în combustibili fosili. Trump, un susţinător declarat al industriei petrolului şi gazelor, a criticat în repetate rânduri turbinele eoliene şi a promis încă din campania electorală extinderea producţiei de hidrocarburi.
În martie 2026, Departamentul de Interne a încheiat un acord similar cu TotalEnergies, compania franceză renunţând la proiectele sale eoliene offshore din SUA şi redirecţionând investiţiile către un terminal GNL în Texas şi proiecte convenţionale de petrol în Golful Mexic.
Luna trecută, administraţia americană a semnat şi un acord de 129 de milioane de dolari cu Duke Energy, în schimbul renunţării companiei la concesiunea pentru energie eoliană offshore din zona Carolina Long Bay.
