Alertă MAE pentru românii care merg în Franţa. Grevă uriaşă în transportul feroviar şi aerian din Hexagon
MAE a transmis o atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Franţa, unde va avea loc o grevă uriaşă care va paraliza transportul feroviar şi aerian din Hexagon.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Franţa că, marţi, va debuta o grevă de amploare şi, cel mai probabil, de lungă durată în transportul feroviar şi la compania aeriană Air France.
Astfel, la Societatea Nationala a Căilor Ferate (SNCF) va circula un tren de mare viteză din opt şi un tren regional din cinci.
În circulaţia internaţională a garniturilor de tren, sunt planificate doar trei din patru trenuri Eurostar în circulaţie şi un grafic aproape normal în cazul trenurilor Thalys, spre Belgia. În schimb, nu vor circula garniturile de tren spre Spania, Italia şi Elveţia.
De asemenea, greva lucrătorilor din sectorul feroviar a ajuns în faza protestelor de durată, cu încetarea lucrului timp de două zile din cinci, care ar urma să dureze 36 de zile pe parcusul a trei luni calendaristice consecutive.
În plus, marţi debutează o grevă de amploare şi, cel mai probabil, de lungă durată la compania aeriană Air France.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966; +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Franceză: +33680713729.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰