Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Inundații catastrofale în 5 judeţe din ţară. O bătrână din Botoşani a murit strivită de tavanul casei prăbuşit din cauza apelor

Stare de alertă în cinci judeţe din Transilvania şi Moldova, din cauza inundaţiilor catastrofale.

de Redactia Observator

la 30.06.2018 , 19:41

Stare de alertă în cinci judeţe din Transilvania şi Moldova, din cauza inundaţiilor catastrofale. Puhoaiele au distrus zeci de localităţi. Sunt imagini apocaliptice. Armata a evacuat sute de oameni din casele inundate. Copii şi bătrâni imobilizaţi au fost duşi, cu bărcile, la adăpost.

Viiturile au provocat pagube de neimaginat: sunt poduri rupte, case puse la pământ, şi drumuri acoperite complet de aluviuni. O bătrână a murit strivită de tavanul casei, la Botoşani. Iar alertele hidrologilor mai sunt valabile pentru încă cel puţin cinci ore.

Sute de oameni din judeţele vizate de codul roşu au fost evacuaţi din case. Bătrâni imobilizaţi au fost căraţi pe braţe sau în spate de pomieri şi jandarmi. În urmă şi-au lăsat casele şi satele răvăşite de viituri.

Vezi și

În stare de şoc, oamenii au fost duşi la adăpost, în cămine culturale sau în săli de sport. În zeci de localităţi din ţară, nu se mai poate locui. Cu o forţă incredibilă, şuvoaiele se revarsă peste străzi, curţi şi case. Din porţi, oamenii privesc neputincioşi prăpădul. 

La o bunică de 81 de ani din Botoşani, salvatorii au ajuns prea târziu. Sub presiunea apei, tavanul casei s-a prăbuşit peste ea.

Au fost intervenţii şi evacuări masive în toate cele cinci cinci judeţe vizate de avertizările hidrologilor: Braşov, Harghita, Bacău, Covasna şi Neamţ.

Numai din ultimele două, militarii au evacuat peste 260 de oameni.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a coordonat echipele de pompieri şi jandarmi. Cu bărci pnumatice, salvatorii au căutat din casă în casă victime surpinse de puhoaie. 

În localitatea Săcele din Braşov, peisajul este apocaliptic. Apele vin cu viteză de pe versanţi şi rup totul în cale. Bolovani şi trunchiuri de copaci îngroapă cu totul oraşul în care locuiesc peste 30 de mii de oameni. 

Ploile din ultima săptămână au măturat localităţi din jumătate de ţară. Mai multe drumuri naţionale au fost rupte şi închise, iar unele sate au rămas izolate după ce şosele de acces s-au surpat.

Meteorologii spun că a fost cea mai ploioasă lună de iunie din ultimii 50 de ani. La nivel naţional, au căzut peste 140 de litri de apă pe metru pătrat. Iar pe alocuri, cantităţile au fost chiar duble.

Un ciclon mediteranean, care s-a poziţionat deasupra Mării Negre şi a acumulat mai multă umiditate, a provocat furtunile atât de puternice.

De la ora 16, doar Bacău, Covasna şi Braşov au mai rămas sub avertizare de cod roşu. Alte 16 judeţe sunt vizate de un cod portocaliu, valabil până la ora 24. Tot atunci, expiră şi alerta meterologilor de ploi şi vijelii emisă pentru mai bine de jumătate de ţară. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Evenimente » Inundații catastrofale în 5 judeţe din ţară. O bătrână din Botoşani a murit strivită de tavanul casei prăbuşit din cauza apelor