Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Am scos copilul, câinele, restul n-am ce face". Explozie la o hală de piese auto din Cluj, urmată de incendiu. Flăcările s-au extins şi la 2 case din apropiere

Momente de panică într-un cartier din Cluj-Napoca. Un incendiu puternic a izbucnit, în urma unei explozii, la o hală de piese auto din nordul oraşului. Flăcările violente s-au extins rapid şi la alte două case din vecinătate, iar fumul gros a fost vizibil de la câţiva kilometri. Pentru a avertiza populaţia, autorităţile au emis şi un mesaj RO-Alert.

de Redactia Observator

la 29.07.2023 , 08:41

  • Explozie la o hală de piese auto din Cluj, urmată de incendiu. Flăcările s-au extins şi la 2 case din apropiere: "Am scos copilul, câinele, restul n-am ce face"

Alarma s-a dat seara trecută, pe o stradă din nordul oraşului. Mai multe apeluri la 112 anunţau că o hală de piese auto a fost cuprinsă de flăcări, în urma unei explozii. La scurt timp, deasupra oraşului Cluj Napoca s-a ridicat un nor gros de fum, iar cetăţenii au fost anunţaţi despre pericol printr-un mesaj RO-Alert.

Martor: Explozia a venit din spate, de la Unix şi a afectat prima dată cele două case.

Martor: Numai fum am văzut, când am venit deja erau veniţi pompierii.

Vezi și

Incendiul s-a extins la alte două case

La fel s-au extins şi flăcările care au înghiţit rapid acoperişurile altor două case aflate în apropiere. Când au auzit de nenorocire, proprietarii clădirilor au venit într-un suflet să vadă dacă mai pot salva ceva. Din nefericire, a fost mult prea târziu.

Locatar: În momentul în care am ajuns acasă, focul venea din spate de la Unix şi s-a propagat în cinci minute a luat şi din spate casa şi a luat şi garajul din spate, unde arde acoperişul şi absolut tot.

Locatar: Era un fum mare, negru. Am fost alertaţi să venim să mutăm maşinile.

Într-una dintre locuinţe, o bătrână bolnavă ar fi rămas captivă în capcana de foc. Pompierii au reuşit însă să o salveze la timp. Alţii, şi mai norocoşi, au reuşit să fugă singuri din calea infernului.

Locatar: Era o persoană în vârstă, imobilizată, pe care au scos-o pompierii şi au eliberat acolo, ca să poată să stropească cu apă.

Locatar: Copilul a ieşit din casă, am scos câinele din casă, restul sunt materiale. Dacă au ars n-am ce face. Mulţumesc lui Dumnezeu, copilul a ieşit din casă.

Mai multe maşini, distruse de incendiu

Mai multe maşini care erau parcate într-un garaj au fost şi ele distruse de flăcările uriaşe. Peste 50 de pompieri s-au luptat câteva ore bune cu vâlvătaia. Salvatorii din Cluj au primit ajutor şi de la colegii din alte trei judeţe.

Paul Olar - purtător de cuvânt ISU Cluj: A fost de asemenea ridicată capacitatea de interventie la nivelul intregii unităţi. Suntem totodată sprijiniţi de către pompieri sosiţi de la Inspectoratele din judeţele Alba, Sălaj şi Bistriţa Năsăud.

Ioan Moldovan, şef ISU Cluj: L-aş descrie ca un incendiu mare. Un incendiu care din punctul meu de vedere a produs destule pagube pe care le vom evalua în următoarea perioadă.

În timpul intervenţiei, unuia dintre pompieri i s-a făcut rău, după ce a inhalat fum. A fost scos pe braţe de către colegi şi dus la ambulanţă. Pagubele incendiului şi cauza izbucnirii acestuia urmează să fie stabilite. Astăzi o comisie amplă va stabili cu exactitate cum s-a produs întreaga nenorocire. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Am scos copilul, câinele, restul n-am ce face". Explozie la o hală de piese auto din Cluj, urmată de incendiu. Flăcările s-au extins şi la 2 case din apropiere