Video Amenzi-record pentru două instituţii publice din Galaţi. Au transformat un depozit de gunoi pentru moloz într-un munte de deşeuri la marginea oraşului
Amenzi record pentru două instituții publice din Galați. Primăria și Societatea de Gospodărire Urbană sunt amendate, de către Garda de Mediu, cu 140.000 de lei și respectiv 120.000 de lei, pentru faptul că au transformat un depozit de gunoi unde ar fi trebuit să fie doar moloz, în groapa de gunoi comună. De la anvelope, până la canapele, pe lângă moloz, asta se găsește pe muntele de deșeuri care a răsărit de câțiva ani lângă Galați.
Zeci, sute de camioane descarcă zilnic deșeuri inerte acolo. Adică moloz rezultat din construcțiile și demolările din oraș. Asta este și destinația locației. Doar că pe lângă moloz, sunt aduse și gunoaiele comune, menajere.
Adrian Obreja, reporter Observator: Așa arată drumul de acces spre platoul muntelui de gunoaie de la marginea Galaţiului. Cele mai multe dintre ele sunt resturi din construcţii sau demolări, dar sunt şi deşeuri menajere. Chiar în acest moment sunt camioane care descarcă gunoi în continuare aici.
Cei care păzesc obiectivul, depozitul de materiale inerte, recunosc faptul că se aduc aici tot felul de gunoaie.
Adrian Obreja, reporter Observator: Canapele, anvelope, chiar şi un rezervor de maşină aici. Tot felul de gunoaie aruncate la cel mult doi kilometri de oraş.
- Drumul spre mare, plin de gunoaie. Pe lângă turişti, de vină ar fi hotelierii care aruncă la marginea pădurii...
- Gestul inconştient al unui bucureştean se putea transforma într-o tragedie, în Sectorul 2. Momentul, surprins pe...
- Nouă lovitură pentru mafia gunoaielor. Indivizi care ar fi umplut vestul României cu deşeuri din alte ţări,...
Șeful de la Gospodărire Urbană Galați susține că ei doar prestează servicii pentru primărie
Dragoș Magearu - director Gospodărire Urbană Galați: Societatea Gospodărire Urbană are un contract de prestări servicii prin care efectuează nişte lucrări de nivelare, împingere a molozului în groapă astfel încât ea să nu se blocheze.
Primăria, în schimb, a decis să ofere un punct de vedere scris în care spune că în acea gropă de gunoi se depozitează doar resturi provenite din materialele de construcție şi nu alte tipuri, iar periodic se fac acțiuni de salubrizare în zonă. Garda de mediu Galați, în schimb, a constatat altceva.
Ionuț Bejan - director Garda de mediu Galați: Primăria municipiului Galaţi va fi sancţionată cu o sancţiune în valoare de 140 de mii de lei şi societatea de gospodărie urbană cu 120.000 de lei.
Depozitul de deșeuri inerte de la marginea Galațiului funcționează de câțiva ani. În tot acest timp, gunoaiele menajere au fost acoperite de moloz, strat peste strat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰