Andreea Moldovan, secretarul de stat demis împreună cu ministrul Vlad Voiculescu, aşteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov
Împreună cu Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, premierul Florin Cîţu a decis să renunţe şi la serviciile Andreei Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Analist, despre al doilea mandat al lui Trump: ce decizii ar putea fi luate cu vizele pentru români sau războiul din Ucraina
- Andreea Moldovan a plătit tribut declaraţiilor controversate.
Andreea Moldovan ar fi plătit tribut numeroaselor declaraţii controversate. Ulterior, au apărut informaţii conform cărora Andreea Moldovan ar urma să revină la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, unde ar fi lucrat înainte de a deveni secretar de stat.
Joi dimineaţa, mai mulţi susţinători ai Andreei Moldovan, în special apropiaţi ai USR PLUS, au luat cu asalt spitalul din Braşov, având braţele pline cu buchete flori. Susţinătorii Andreei Moldovan au încercat, astfel, să-şi manifeste susţinerea faţă de aceasta.
Mesajul transmis de unul dintre susţinătorii Andreei Moldovan
Andreea Moldovan nu a ajuns, încă, la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov, astfel că buchetele de flori au fost preluate de unul dintre angajaţii spitalului.
Radu Hossu, unul dintre susţinătorii Andreei Moldovan, a precizat, pe pagina personală de Facebook, că "am fost la Spitalul de Infecțioase Brașov. Aici a declarat doamna dr. Andreea Moldovan că se întoarce. Se întoarce să-și facă meseria de a ajuta la salvarea de vieți. Azi s-au adunat destul de multe flori pentru doamna doctor și pentru tot personalul medical. Chiar dacă ea este încă în București, poate ajutați și voi să ajungă mesajul la ea. Poate se întămplă asemenea gesturi în alte orașe. În toate ar trebui! Let's do it".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰