Video ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Constanța, unde o adolescentă a fost lovită pe trecere de o mașină de Poliție aflată în misiune: "Legea junglei!"
O fată de 15 ani a fost lovită pe trecerea de pietoni de o maşină a Poliţiei, în Constanţa! Agentul se afla în misiune şi se grăbea spre port pentru o anchetă. Potrivit surselor Observator, fata ar fi ascultat muzică în căşti şi nu a auzit sirena.
Accidentul a avut loc pe Şoseaua Mangaliei, într-un loc aglomerat, în care se circulă cu viteză. Maşina poliţiei ar fi avut semnalele acustice şi luminoase aprinse, însă fata nu ar fi observat-o pentru că asculta muzică la căşti. Adolescenta de 15 ani a fost luată pe capotă şi aruncată la metri buni de trecerea de pietoni.
Accidentul a avut loc pe Şoseaua Mangaliei, într-un loc aglomerat, în care se circulă cu viteză
Andreea Filip, reporter Observator: Autospeciala se îndrepta dinspre oraş către Agigea, în Portul Constanţa acolo unde poliţiştii aveau de efectuat o cercetare la faţa locului. Fata a fost accidentată aici, pe trecerea de pietoni, şi a ajuns la spital.
Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: Am intervenit cu echipajul de prim ajutor, aceştia au preluat de la faţa locului o victimă de sex feminin în vârstă de aproximativ 15 ani conştientă, cooperantă.
- Simona Halep, prima reacție după ce TAS i-a redus suspendarea. Avocat: "Fericire absolută"
- Unde se grăbea să ajungă polițistul care a lovit cu autospeciala o adolescentă de 15 ani pe trecerea de pietoni....
- Situaţie îngrijorătoare pe litoral. Delfin, găsit mort pe plajă, în zona cazinoului din Constanța: "Mor din...
Trecerea de pietoni este întinsă pe patru benzi, două pe fiecare sens. Pietonii stau deseori la mila şoferilor ca să li se dea prioritate. Mulţi cer montarea unui semafor.
Bărbat: Se vine după pod cu viteză şi nu are timp să se frâneze. Sunt şi copacii ăştia micuţi, nu este vizibilitate la pietoni.
Femeie: Nu se acordă prioritate şi trecerea ar trebui un pic luminată seara, că e foarte periculos. Legea junglei!
Agentul de se afla la volan a fost testat pentru alcool şi droguri, iar rezultatele au fost negative. Superiorii lui au deschis o anchetă.
Poliţia Constanţa se află în plină anchetă cu alţi doi agenţi: în noaptea de Revelion, unul dintre ei a lovit în plin un bărbat care aprindea artificii pe stradă, iar celălalt, care a fost trimis să ancheteze cazul, ar fi scos pistolul şi i-ar fi ameninţat pe prietenii victimei.
Poliţia Constanţa se află în plină anchetă cu alţi doi agenţi: în noaptea de Revelion, unul dintre ei a lovit în plin un bărbat care aprindea artificii pe stradă, iar celălalt, care a fost trimis să ancheteze cazul, ar fi scos pistolul şi i-ar fi ameninţat pe prietenii victimei.
În urmă cu mai bine de doi ani, cazul Raisa făcea înconjurul ţării. Copila a fost spulberată pe trecerea de pietoni de un poliţist care circula cu o viteză de trei ori mai mare decât cea admisă pe segmentul respectiv: 88 de kilometri pe oră. Poliţistul nu se afla în misiune. Agentul a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani cu suspendare şi la 3 luni de muncă în folosul comunităţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰