Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Antrenorul de bob care şi-ar fi obligat sportivele să se prostitueze, eliberat. "Eu am o pensie de 69 de lei"

Antrenorul lotului olimpic de bob şi sanie, acuzat că obliga sportive să facă sex cu oameni de afaceri, scăpă de arest. Bărbatul de 71 de ani a plâns la tribunal şi a negat acuzaţiile de trafic de persoane care i se aduc. În acelaşi dosar a fost audiat şi fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre. 

de Redactia Observator

la 23.10.2024 , 19:23

Paul Neagu a stat astăzi pentru prima oară în faţa judecătorilor care au respins cerera procurorilor de a fi arestat preventiv. Este anchetat sub control judiciar.

"Eu sunt surprins, înmărmurit. Sunt un om nevinovat, chiar mă mir de ce sunt aceste discuţii în momentul de faţă", declară Paul Neagu.

Antrenorul spune că scandalul i-a distrus cariera

Vezi și

Antrenorul lotului olimpic de bob şi sanie a aflat de acuzaţii în Germania, unde locuieşte cu familia. În lacrimi, spune că scandalul i-a distrus cariera. "Iată că dintr-un antrenor emerit care sunt, sunt acum un aşa numit suspect. Eu am o pensie de 69 de lei în România. Da, pensia mea pe lună este de 69 de lei. Ca să ştiţi şi dumneavoastră de ce muncesc şi la vârsta de 71 de ani", ne spune antrenorul.

Procurorii îl acuză pe Paul Neagu că între 2013 şi 2019 a obligat trei sportive pe care le antrena să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi oameni de afaceri din Constanţa şi din străinătate, ca să primească sponsorizări pentru lotul naţional. Printre clienţi ar fi fost şi Nassar Ghaleb, un libanez din Constanţa supranumit "regele lipiilor".

În dosar a fost audiat şi fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre. După începerea anchetei, antrenorul lotului olimpic de bob şi sanie a fost suspendat din funcţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Antrenorul de bob care şi-ar fi obligat sportivele să se prostitueze, eliberat. "Eu am o pensie de 69 de lei"