ANUNŢ important: Cele două fete găsite inconştiente în apă, în timp ce se aflau la un ştrand din Capitală, sunt în STARE FOARTE GRAVĂ
Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, a declarat că cele două fete, după ce au fost pe punctul de a se îneca într-un ştrand din zona Străuleşti, sunt în stare foarte gravă.

Fetele, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, se află la Terapie Intensivă, sunt intubate şi ventilate mecanic.
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a atras atenţia că va urma o perioadă dificilă pentru cele două victime în care se va stabili care a fost efectul hipoxiei, adică a lipsei oxigenului care ajunge la creier.
sursa: AGERPRES
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰