Video Aproape 100 de migranţi ridicaţi din Timiş, înainte de a trece ilegal graniţa spre vest
Acţiune de amploare a poliţiştilor din Timiş. Au ridicat aproape 100 de migranti din Orientul Mijlociu de pe străzi sau terenuri virane din judeţ şi i-au dus în centre de cazare. Mulţi migranţi aleg să fugă de aici, însă, în încercarea de a trece graniţa spre vest.
- Migranţii aveau drept de şedere în România, dar intenţionau să fugă spre state dezvoltate din vestul Europei.
Cel mai mare grup de migranţi, majoritatea din Afganistan, a fost găsit pe Calea Aradului din Timişoara. Mulţi au acte de şedere în România, dar dorinţa lor de a pleca într-o ţară din Vestul Europei îi scoate zilnic din centrele de cazare. Mulţi speră să găsească un vehicul care să-i treacă graniţa.
Migrant: Sunt aici de o lună şi nu pot face nimic. Nu mi-au dat cetăţenie, nu mi-au dat nimic. Mi-au zis: "Pleacă în altă ţară".
Migranţi descoperiţi în remorca unui şofer sârb
Forţele de ordine au verificat fiecare persoană, iar apoi i-au urcat pe migranţi într-un autobuz şi i-au dus la centrul de refugiaţi din Timişoara. Acţiunea a continuat. După câteva ore, în remorca unui şofer sârb, au fost găsiţi doi migranţi. Aceştia ar fi rupt sigiliul şi ar fi urcat în camion fără ca şoferul să ştie.
Aurora Voicilă, purtător de cuvant IPJ Timiş: Au fost organizate filtre în cadrul cărora au fost controlate toate autotrenurile şi, de asemenea, s-a acţionat în zona parcurilor, în zona spaţiilor verzi şi în zona centrelor de cazare, pentru depistarea cetăţenilor străini care nu-şi pot justifica prezenţa pe raza judeţului Timiş.
Aproape 100 de migranţi au fost ridicaţi de echipajele de intervenţie în doar câteva ore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰