Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Se fac angajări în armată. MApN oferă peste 3.800 de posturi în 32 de judeţe şi Bucureşti. Condiţiile de înscriere

Ministerul Apărării Naţionale derulează, în această perioadă, campanii de recrutare pentru mai multe categorii de personal. Potrivit unui comunicat transmis vineri, 31 mai, MApN angajează soldați profesioniști, maiștri militari și subofițeri și rezerviști voluntari. Sunt disponibile peste 3.800 de posturi vacante în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

de Redactia Observator

la 31.05.2024 , 11:19

Perioada de înscriere a candidaţilor pentru posturile de soldaţi profesionişti scoase la concurs de MApN se prelungeşte până la data de 7 iunie 2024. Sunt disponibile peste 3.800 de posturi vacante în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Până la această dată, s-au înscris aproximativ 3.200 de candidaţi, care vor parcurge etapele următoare ale procesului de selecţie.

Maiştri militari şi subofiţeri

Articolul continuă după reclamă

Tot până la data de 7 iunie 2024, la centrele militare zonale/judeţene/de sector se fac înscrieri pentru învăţământul postliceal militar. Doritorii au la dispoziţie 508 locuri pentru maiştri militari şi 913 locuri pentru subofiţeri. Admiterea se realizează în baza mediei obţinute la examenul naţional de bacalaureat, în funcţie de opţiunile exprimate în cererea de înscriere şi de rezultatele selecţiei, în limita numărului de locuri aprobate pentru fiecare armă/serviciu şi specialitate militară.

Pe acelaşi subiect

Informaţii suplimentare cu privire la paşii de parcurs pentru înscrierea în procesul de selecţie pentru învăţământul postliceal militar pot fi consultate AICI

Rezervişti voluntari - ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri gradaţi şi soldaţi

Până la data de 27 iunie 2024, centrele militare zonale/judeţene/de sector primesc înscrieri pentru 4.936 posturi de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri gradaţi şi soldaţi), în numeroase unităţi militare de pe întregul teritoriu naţional.

Informaţii suplimentare cu privire la paşii de parcurs pentru înscrierea în procesul de selecţie pentru categoria de rezervişti voluntari pot fi consultate AICI

De ce să alegi cariera militară. Drepturi și beneficii:

  • militarii au dreptul la hrană şi echipament gratuite, primă de instalare pentru personalul încadrat în prima funcţie, asistenţă medicală, decontarea contravalorii medicamentelor, concedii şi permisii, acces la facilităţi de odihnă şi recuperare în centrele MApN, decontarea anuală a serviciilor turistice şi a deplasării la/ de la locul de efectuare a concediului de odihnă; compensaţii băneşti pentru achiziţia/ închirierea unei locuinţe sau posibilitatea de a beneficia de o locuinţă de serviciu/ intervenţie
  • armata oferă posibilitatea parcurgerii a multiple forme de pregătire prin cursuri de carieră şi de specializare, în mod gratuit; performanţa individuală este recompensată.

MApN precizează că informaţii referitoare la oferta profesională, condiţiile de recrutare, selecţie şi repartiţie pot fi obţinute de la unităţile militare pentru care candidaţii optează sau de la biroul informare recrutare din centrele militare de pe raza localităţii de domiciliu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Se fac angajări în armată. MApN oferă peste 3.800 de posturi în 32 de judeţe şi Bucureşti. Condiţiile de înscriere