Video Arme vândute ilegal în România, printr-un magazin online. Mascaţii au descins în toată ţara; se fac sute de percheziţii
Percheziţii de amploare şi în această dimineaţă, în întreaga ţară. Poliţişti, luptători de la trupele speciale şi jandarmi au descins în forţă la peste 300 de adrese. Operaţiunea vizează persoanele care nu respectă regimul armelor şi muniţilor.
Agenţii au descoperit că o firmă din afara teritoriului ţării comercializa pe un site, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta legea. De altfel, tot în această dimineaţă, au loc mai multe razii.
O firmă din afara ţării ar fi vândut online arme supuse autorizării şi muniţie, livrate prin firme de curierat
"La data de 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării. Acțiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor. Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu", se arată într-un comunicat al IGPR.
IGPR precizează că acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰