Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Atac la Ambasada Israelului din Bucureşti: un sirian a aruncat cu un cocktail Molotov şi a ameninţat că îşi dă foc. Cum a trecut de trupele Antitero

Atac grav la Ambasada Israelului din Bucureşti. Un cetăţean sirian a aruncat cu un cocktail Molotov în uşa Ambasadei. A ameninţat apoi că îşi va da foc. Individul a fost însă oprit la timp de forţele de ordine şi dus la secţia de poliţie.

de Bianca Iacob

la 03.06.2024 , 17:32

Din informaţiile de până la acest moment, bărbatul nu a avut nicio revendicare. Potrivit unor surse, acesta s-a apropiat de Ambasada Israelului din România sub pretextul că este cetăţean israelian şi că nu are paşaport. Aşa a reuşit să ajungă în proximitatea Ambasadei care este păzită de trupele Antitero. O dată ajuns acolo, a ameninţat iniţial că se autoincendiază după care a aruncat cu un cocktail Molotov pe holul de la intrarea în incintă.

Bărbatul nu figura pe nicio listă de supraveghere a SRI

Pagubele au fost minore, bărbatul a fost imobilizat imediat de către agenţii de securitate. Poliţiştii l-au adus la Secţia 14, unde în prezent se fac audieri pentru a fi stabilite mai multe aspecte: modul în care a intrat în România, care era problema lui de a acţionat astfel, pentru că ar fi spus că ar avea probleme legate de dosarul de viză.

Vezi și

Potrivit unor informaţii pe surse, bărbatul are avea şi ceva probleme medicale. Audierile ar trebui să se încheie în scurtă vreme. Se fac cercetări pentru distrugere. Bărbatul nu figura pe nicio listă de supraveghere a SRI.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Atac la Ambasada Israelului din Bucureşti: un sirian a aruncat cu un cocktail Molotov şi a ameninţat că îşi dă foc. Cum a trecut de trupele Antitero