Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Au dat peste osemintele unei femei în timp ce căutau vestigii în curtea unui muzeu din Drobeta-Turnu Severin. Cadavrul ar fi fost aruncat acolo de aproape 20 de ani

Descoperire macabră făcută de arheologi în timp ce săpau în zona amfiteatrului roman, vestigiu descoperit în 2010, în curtea Muzeului Porțile de Fier din Drobeta-Turnu Severin. Oamenii au dat peste oseminte umane, care ar aparţine unei femei, moartă de aproape 20 de ani.

de Redactia Observator

la 18.10.2022 , 12:06

Arheologii au intrat imediat la suspiciuni pentru că scheletul era chircit fiind acoperit de mai multe elemente de construcţie, atât din eopca romană, cât şi din contemporaneitate. În plus, o parte din haine nu erau putrezite în totalitate, informează reporterul Observator Cristina Oprea. 

Punând cap la cap toate indiciile şi analizând atât îmbrăcămintea, cât şi textura scheletului, s-a ajuns la concluzia că este vorba de o femeie, care ar fi fost înhumată în urmă cu maximum de 20 de ani. Femeia era îmbrăcată în haine de vară, având la mână o brăţară cu motive religioase.

„Noi efectuam aceste săpături pentru clădirea romană, moment în care am constatat o groapă situată între cele două ziduri. Zidul cel mic a fost spart de groapa efectuată. După ce a fost curăţată groapa, s-a observat oseminte umane. După curăţarea lor, s-a observat că avem de-a face cu un mormânt mai puţin obişnuit într-o săpătură arheologică, nu roman, medieval, ci unul recent. Erau haine neputrezite”, a declarat Victor Bunoiu, muzeograf Muzeul Porților de Fier, pentru Actual Mehedinţi.

Articolul continuă după reclamă

„Cadavrul este aruncat cu capul înspre est, este la nivel inferior, şi picioarele erau în partea superioară”, a declarat Doinița Chircu, director Muzeul Porților de Fier.

Pe acelaşi subiect

Scheletul prezintă atât craniul, cât şi dinţii astfel că poate fi prelevat ADN de la persoana decedată. Criminaliștii au preluat cazul și încearcă să dezlege misterul.

Ce spun anchetatorii

La data de 13 octombrie a.c., ora 13.15, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de către o femeie, de 45 de ani, despre faptul că, în timp ce se efectuau săpături arheologice în curtea unui muzeu, au fost descoperite fragmente osoase dintr-un schelet uman.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că angajați ai unei instituții publice din municipiul Drobeta-Turnu Severin, în timp ce efectuau săpături arheologice în curtea unui muzeu, au identificat, la o adâncime de 120 de centimetri, fragmente osoase dintr-un schelet uman.

Fragmentele osoase au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Au dat peste osemintele unei femei în timp ce căutau vestigii în curtea unui muzeu din Drobeta-Turnu Severin. Cadavrul ar fi fost aruncat acolo de aproape 20 de ani