Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Au plecat în misiune, dar au ajuns în fântână. Primăria Satu Mare cere MAI să plătească arteziana distrusă de cele două autospeciale

Două dintr-o lovitură! O maşină de pompieri a căzut într-o fântână arteziană din Satu Mare, în timp ce încerca să scoată o autospecială MAI blocată. Abia reabilitată, fântâna este acum distrusă. Pompierii se apără şi spun că zona nu avea marcaj de şantier şi era acoperită de zăpadă. Primăria susţine că angajaţii MAI au fost neglijenţi şi fântâna va fi reparată pe cheltuiala lor.

de Redactia Observator

la 22.01.2022 , 19:13

Două maşini MAI s-au împotmolit într-o fântână arteziană. Nu e un banc. Totul s-a petrecut de dimineaţă când o autospecială a mutat echipamente ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de la Prefectură la noul sediu al instituţiei. A făcut însă o oprire neplanificată în fântâna arteziană din centrul oraşului. Când s-au văzut în groapă, agenţii n-au sunat la 112, ci au activat butonul eCall al maşinii. Fără să vrea, au întins o capcană pentru pompierii care au venit să-i salveze din fântână. 

Ghidându-se după urmele de zăpadă lăsate de cealaltă maşină, pompierii s-au trezit şi ei blocaţi în aceeaşi fântână arteziană. Efectul de domino s-a încheiat înainte ca fântâna să fie distrusă: maşinile au fost scoase din gropi cu macaraua.   

Cristian Mariţa, Prefectura Satu Mare: Au intrat pe suprafața noii fântâni arteziene de pe platou, aceasta cedând. Ambele echipaje se aflau în misiune.

Vezi și

Cu autospecialele în fântâna arteziană

Pe acelaşi subiect

Fântâna cu pricina abia ce a fost reabilitată. Nici nu fusese inaugurată încă. A fost pornită, de probă, la începutul lunii noiembrie. 

Pompierii se apără. Bariera era ridicată, zona nu era marcată ca şantier şi totul era acoperit de zăpadă. Aşa că n-au mai văzut unde se termină bulevardul şi unde începe fântâna. 

Bianca Timiş, ISU Satu Mare: Operatorul responsabil de lucrările de şantier nu a luat nici cele mai minime măsuri de siguranţă.

Primăria nu e de acord şi spune că Ministerul Afacerilor Interne e bun de plată. 

Alexandra Ardelean, Primăria Satu Mare: Primăria municipiului Satu Mare va recupera prejudiciul creat de la cei care se fac vinovaţi de incidentul petrecut. Accesul autovehiculelor în zonă este interzis, iar incidentul produs este rezultatul neglijenţei celor care au intrat cu autovechiculele în zonă. 

Primăria urmează să facă o evaluare a pagubelor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Au plecat în misiune, dar au ajuns în fântână. Primăria Satu Mare cere MAI să plătească arteziana distrusă de cele două autospeciale