Video Au trăit o viaţă împreună şi au murit unul lângă altul. Ce ar fi cauzat incendiul în care soţii octogenari din Suceava şi-au pierdut viaţa
Au trăit o viaţă împreună şi au murit tragic, în aceeaşi zi, într-un incendiu. Doi soţi din Suceava s-au stins după ce apartamentul în care locuiau a luat foc. Bărbatul care avea 84 de ani era imobilizat la pat şi era îngrijit de soţie. Nici ea nu a reuşit însă să se salveze. 16 vecini au ieşit în grabă din imobil, după ce clădirea a fost cuprinsă de fum. Alţi cinci oameni au fost scoşi din bloc, de pompieri
Incendiul a avut loc în zorii zilei într-un apartament situat la primul etaj al unui bloc.
Angela Bertea, reporter Observator: La sosirea pompierilor, dormitorul era cuprins de flăcări, iar întreaga locuinţă era inundată de fum.
În dormitor se aflau şi cei doi soţi.
Erau deja morţi când au ajuns pompierii
- Patinoarul din Suceava, plin de turişti. Cât costă o jumătate de oră de distracţie pe patine
- Doi bătrâni de 80 de ani, găsiţi morţi într-un apartament în urma unui incendiu, în Suceava. Alte 21 de...
- Incident la mitingul anti-extremism organizat de PNL Suceava. Liderul partidului SOS Suceava, scos cu forţa de...
Vecin: El era imobilizat la pat de vreo 6, 7 ani. Bătrân, nu ştiu. Soţia era validă, îl întreţinea pe el, mergea, făcea cumpărături.
Vecinii povestesc că în apartament cei doi bătrâni strânseseră multe lucruri vechi.
Vecin: Erau foarte izolaţi. Nu vorbeau decât bună dimineaţa şi atât, era foarte multă mizerie în casă. Am înţeles că adunau deşeuri! Da. Tot ce aveau în casă, nu aruncau nimica.
De la ce ar fi izbucnit focul
După ce a izbucnit focul, 16 vecini au ieşit repede din bloc. Alţi cinci au avut nevoie de ajutorul pompierilor.
Ion Lungu, primarul oraşului Suceava: Ce spune doamna care este o rudă mai îndepărtată că atunci când a mai avut posibilitatea să intre avea foarte multe bunuri depozitate şi veioză care stătea tot timpul aprinsă.
De la veioza respectivă ar fi izbucnit şi focul.
Maior Alin Găleată, pdc ISU Suceava: Cauza probabilă de izbucnire a acestui incendiu a fost efectul termic al curentului electric, generat de o lampă de iluminat lăsată sub tensiune.
Reprezentanţii primăriei au anunţat că vor face curăţenie în apartament şi vor acorda sprijin, dacă se va descoperi că sunt şi alte locuinţe afectate în urma intervenţiei pompierilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰