Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Audi spulberat de tren, între Voila şi Făgăraş. Şoferul maşinii, un tânăr de doar 32 de ani, a murit pe loc

Tragedie, azi dimineaţă, între localităţile Voila şi Făgăraş din judeţul Braşov. Un tânăr de 32 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce maşina pe care o conducea a fost spulberată de un tren de călători. Conform reprezentanţilor CFR SA, şoferul autoturismului nu s-ar fi asigurat la o trecere la nivel cu calea ferată. Personalul şi pasagerii trenului nu au fost răniţi.

de Redactia Observator

la 11.05.2024 , 11:36

Accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţă, în jurul oreo 7.30, când trenul de călători Curtici - Bucureşti Nord a lovit un Audi, în zona gării Dridif, comuna Voila, judeţul Braşov.

"În jurul orei 7:30, am fost solicitați să intervenim în zona gării Dridif, comuna Voila, în urma unui accident feroviar, în care au fost implicate un tren și un autoturism, în urma căruia a rezultat o victimă încarcarată, inconștientă. La fața locului au fost direcționate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. De asemenea, la locul solicitării s-a deplasat și echipajul Multirisc din cadrul Detașamentului de Pompieri Fagăraș. 

S-a acționat pentru extragerea victimei încarcerate dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Din păcate, după extragerea victimei (sex masculin, în jur de 40 de ani) a fost declarat decesul acesteia", au transmis reprezentanţii ISU Braşov.

Articolul continuă după reclamă

Şoferul, singur în maşină, a murit în urma impactului. Avea doar 32 de ani

Pe acelaşi subiect

Conform IPJ Braşov, în autoturism se afla doar şoferul, un tânăr de 32 de ani, care a murit în urma impactului. "În această dimineață, în jurul orei 07.30, a avut loc un accident rutier pe strada Gării, din localitatea Dridif, produs la trecerea la nivel cu calea ferată. În accident a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din județul Sibiu, care circula către localitatea Cincșor si care a fost surprins și avariat, la trecerea la nivel, de locomotiva unui tren care circula pe relația Sibiu - București. În urma impactului conducătorul auto, aflat singur în autovehicul la momentul impactului, a decedat. La acest moment, la fața locului, sunt prezente echipajele ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic, care efectuează cercetări în cadrul dosarului de cercetare penală pe care l-au întocmit, pentru săvârșirea infracțiunii de "ucidere din culpă", urmând ca la finalizarea anchetei, desfășurată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, să fie lămurite împrejurările și condițiile în care s-a produs accidentul", au informat şi poliţiştii braşoveni.

Audi spulberat de tren, între Voila şi Făgăraş. Reacţia CFR

Conform unui comunicat al CFR SA, impactul s-a produs după ce şoferul maşinii nu s-a asigurat la trecere la nivel cu calea ferată. În urma accidentului, o persoană din mașină a murit.

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 07:25, ca urmare a neasigurării a unui conducător auto la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între stațiile Voila și Făgăraș, s-a produs lovirea autoturismului de către trenul IRN 473, la km 74+380. Din informațiile transmise de la fața locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul IRN 473 nu au fost răniți, fiind înregistrate însă persoane rănite și un decedat în rândul pasagerilor din autoturism”, potrivit unui comunicat de presă.

Trenul, care circulă în relația Curtici - București Nord, este oprit la locul accidentului până la finalizarea cercetărilor desfășurate de către organele abilitate.

"Până la reînscrierea în circulație a trenului IRN 473, următoarele 2 trenuri - R 2101 (Brașov - Sibiu) și R 2512 (Sibiu - Făgăraș) - vor staționa temporar în gările Voila, respectiv Făgăraș, deoarece pe intervalul respectiv este linie simplă. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigură că reluarea traficului feroviar, în urma accidentelor rutiere, este strict condiționată de finalizarea cercetărilor desfășurate la fața locului de organele abilitate", spune purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, potrivit Mediafax. 

CFR Călători transmite că cei 112 de pasageri şi personalul feroviar din trenul IR 473 nu s-au aflat în pericol. "Trenul are o întârziere de aproximativ 180 de minute. Traficul feroviar este întrerupt temporar fiind necesară intervenția organelor abilitate pentru eliberarea linei. În acest context, este posibil să apară întârzieri și la alte trenuri de călători care tranzitează zona în care circulația este temporar întreruptă. Informații privind reluarea circulației pot fi solicitate la CNCF CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare", au mai informat reprezentanţii CFR Călători.

Trenul implicat în accident ajunge în București cu peste trei ore întârziere

Trenul IRN 473, Curtici - București Nord, care a lovit sâmbătă dimineață o mașină lângă Făgăraș va ajunge în Gara de Nord cu peste trei ore întârziere, anunță CFR SA. Garnitura va ajunge în Capitală cu o altă locomotivă. "Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că linia simplă Voila - Făgăraș a fost redeschisă la ora 11:08, iar cele trei trenuri IRN 473, R 2101 și R 2512 au fost reînscrise în circulație. Reamintim faptul că, în jurul orei 07:25, ca urmare a neasigurării unui conducător auto la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 74+380, situată între stațiile Voila și Făgăraș, s-a produs lovirea autoturismului de către trenul IRN 473, accident rutier soldat cu un deces în rândul pasagerilor din autoturism. Trenul IRN 473, care circulă în relația Curtici - București Nord, a fost retras în stația Făgăraș la ora 10:45, după finalizarea cercetărilor desfășurate la locul accidentului de către organele abilitate, și reînscris în circulație la ora 11:08 cu o altă locomotivă. Garnitura va ajunge în Gara de Nord din București cu o întârziere estimată de circa 190 de minute", potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, trenurile R 2101 (Brașov - Sibiu) și R 2512 (Sibiu - Făgăraș), care au staționat temporar în gările Voila și Făgăraș, din cauza accidentului rutier, și-au reluat traficul, însă vor ajunge la destinație cu întârzieri cuprinse între 150 de minute și 85 de minute.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Audi spulberat de tren, între Voila şi Făgăraş. Şoferul maşinii, un tânăr de doar 32 de ani, a murit pe loc