Observator » Evenimente » Avertisment de ultimă oră al meteorologilor. ANM anunţă ploi şi vânt puternic, până miercuri dimineaţă. Ce zone sunt afectate

Avertisment de ultimă oră al meteorologilor. ANM anunţă ploi şi vânt puternic, până miercuri dimineaţă. Ce zone sunt afectate

Avertisment de ultimă oră al meteorologilor. ANM anunţă ploi şi vânt puternic, până miercuri dimineaţă. Ce zone sunt afectate
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 12.03.2018, 10:12 | Modificat la 12.03.2018, 10:19

ANM a emis o avertizare de ploi şi manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 12 martie, ora 16 – 14 martie, ora 8.00.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de ploi moderate cantitativ şi manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 12 martie, ora 16 – 14 martie, ora 08.00.

În acest interval, temporar va ploua, la început în jumătatea de vest a țării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice și centrale.

Ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în după-amiaza zilei de luni (12 martie) și în noaptea de luni spre marți (12/13 martie). La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă.

Articolul continuă după reclamă

Cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat, mai ales în Oltenia, Banat, Transilvania și Moldova, precum și în zona montană, 30...35 l/mp.