Bărbatul pus la pământ şi încătuşat de poliţişti, în Alba Iulia, amendă de 1000 de lei pentru că nu purtase mască în supermarket
De Redactia Observator la 29.01.2022, 09:22
Un bărbat de 42 de ani din Alba Iulia fost scos dintr-un supermarket de către un echipaj de poliţie pentru că nu purta mască de protecţie.

Acesta a devenit recalcitrant şi a început să înjure şi chiar să agreseze poliţiştii locali. Oamenii legii au încercat să-l calmeze, însă bărbatul nu a cooperat, moment în care a fost pus la pământ pentru a fi încătuşat. În cele din urmă, bărbatul a fost dus la sediul poliţiei locale din Alba Iulia, iar acolo a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice. A fost sancţionat cu o amendă de 1000 de lei pentru injurii adresate politisţilor, dar şi pentru că nu purta masca de protecţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!


