Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bebeluș mort, la Botoșani. Copilașul avea un traumatism la cap, părinții spun că s-ar fi lovit de o masă

Bebeluș mort, la Botoșani. Tragedia a lovit o tânără familie din comuna Albești. Copilul acestora, în vârstă de 11 luni, a fost găsit mort.

de Redactia Observator

la 29.11.2017 , 13:59

Bebeluș mort, la Botoșani. Copilașul avea un traumatism la cap, părinții spun că s-ar fi lovit de o masă

Bebeluș mort, la Botoșani. Tragedie într-o tânără familie din comuna Albești. Bebelușul acestora, în vârstă de 11 luni, a fost găsit fără suflare pe pat.

Părinții au solicitat sprijinul cadrelor medicale de la Ambulanță, însă la sosirea acestora, micuțul era în stop cardio-respirator, scrie presa locală.

Medicul Liviu Stan, de la Serviciul Județean de Ambulanță, a declarat că micuțul a fost intubat și i s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără succes.

Articolul continuă după reclamă

”Deocamdată nu se cunoaște cauza morții. Copilașul avea un traumatism la cap, după ce s-a lovit de o măsuță, după cum au declarat părinții. Posibil să fi avut și probleme la inimă. Urmează să se facă necropsia pentru a se stabili cauza morții”, a declarat medicul Liviu Stan.

Și Poliția anchetează cazul. În acest sens s-a deschis dosar pentru moarte suspectă și se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Bebeluș mort, la Botoșani. Copilașul avea un traumatism la cap, părinții spun că s-ar fi lovit de o masă