Bilanț coronavirus în România, 29 martie. 120 de decese, în ultimele 24 de ore. 1.398 persoane internate la ATI
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru luni, 29 martie 2021, că au fost înregistrate 3.825 cazuri cu coronavirus în ultimele 24 de ore, din 8.353 teste RT-PCR și 6.002 teste rapide antigenice.
Până astăzi, 29 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 940.443 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
840.127 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.825 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 685 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
120 de decese după infecția cu Covid-19, în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 23.234 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 28.03.2021 (10:00) – 29.03.2021 (10:00) au fost raportate 120 de decese (69 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.
111 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.185. Dintre acestea, 1.398 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.658.431 de teste RT-PCR și 577.996 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.353 de teste RT-PCR (6.323 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.030 la cerere) și 6.002 teste rapide antigenice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰