Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Biserică transformată în depozit de fiul unui preot cu pensiune în Mamaia: 'Se pregăteşte de 1 Mai'

O biserică din Năvodari a fost transformată în depozit de fiul unui preot care are pensiune în zona Mamaia Nord. Un martor l-a surprins pe fiul preotului în timp ce scotea din biserică umbrele, mese şi scaune pe care le-a transportat la pensiunea din Mamaia.

de Redactia Observator

la 23.04.2019 , 10:28

O biserică din Năvodari a fost transformată în depozit de fiul unui preot care are pensiune în zona Mamaia Sat.

Un martor l-a surprins pe fiul preotului în timp ce scotea din biserică umbrele, mese şi scaune pe care le-a transportat la pensiunea din Mamaia.

Imaginile au fost publicate pe Facebook, acolo unde au stârnit fie indignarea unora, fie amuzamentul altora.

Articolul continuă după reclamă

Fiul preotului, cunoscut pentru o afacere în zona Mamaia Sat, acolo unde a construit două vile cu etaj, a fost fotografiat, ieri după-amiază, în timp ce scotea din biserica din centrul oraşului Năvodari, mai multe mese, scaune şi umbrele pe care le-a depozitat pe timpul iernii.

Pe acelaşi subiect

"In biserica se tin umbrelele si scaunele cu mesele de terasa de la plaja si hotelul sfantului preot", a fost reacţia celui care i-a fotografiat pe tinerii care încărcau mesele şi umbrelele într-o autoutilitară.

Biserica din Năvodari a fost transformată în depozit pentru o pensiune din Mamaia

Biserică transformată în depozit de fiul preotului din Năvodari

Reacţia fiului preotului nu a întârziat să apară.

"Dacă ești interesat, avem nevoie de ospătari, debarasatori, chelneri, barmani, recepționer, camerista, mai sunt cateva. Cam la astea ajuta cele de acolo. Sa producă locuri de muncă oamenilor care au nevoie. Spor la uitat pe geam, dacă ai nevoie de ceva de muncă, poti sa ma anunti!", a scris tânărul într-un comentariu la postare.

Zeci de oameni au comentat la postarea de pe Facebook, iar în timp ce unii îl acuzau pe preot şi pe fiul acestuia că nu este normal să amestece afacerile cu biserica, alţii s-au amuzat copios.

"Am și eu de depozitat niște anvelope de iarna, câteva borcane cu murături și două televizoare vechi. Știe cineva cât este chiria pt un an de zile?", a fost unul dintre comentarii.

"Le-au dus la sfintit sa merga bine pe sezon!!", a scris un alt tânăr.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Biserică transformată în depozit de fiul unui preot cu pensiune în Mamaia: 'Se pregăteşte de 1 Mai'