Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O femeie din Brăila a murit după ce a fost lovită de o maşină. Şoferul neatent a dat cu spatele fără să se asigure

O femeie de 55 de ani a decedat luni, la Spitalul de Urgenţă Brăila, unde a ajuns duminică noapte, în urma unui accident, fiind lovită de un şofer care a dat cu spatele fără să se asigure, apoi a fugit de la locul faptei, relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 17.10.2022 , 17:19

O femeie din Brăila a murit după ce a fost lovită de o maşină O femeie din Brăila a murit după ce a fost lovită de o maşină - Profimedia Images/Arhivă

Poliţiştii au fost sesizaţi duminică seară cu privire la faptul că, pe strada Prahovei din municipiul Brăila, o femeie ar fi căzută pe partea carosabilă ca urmare a unui accident rutier.

"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Brăila, care, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Prahovei, ar fi efectuat manevra de mers înapoi, accidentând-o pe femeia în vârstă de 55 de ani, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea a organelor de poliţie. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, fiind transportată la spital, unde ulterior a decedat", a informat Biroul de Presă al IPJ Brăila, potrivit Agerpres.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » O femeie din Brăila a murit după ce a fost lovită de o maşină. Şoferul neatent a dat cu spatele fără să se asigure