Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bran, staţiunea contrastelor. Turiştii nu au unde să parcheze, deşi primăria a amenajat o parcare de un hectar

Bran este staţiunea în care întâlneşti contraste la tot pasul. Castelul Bran este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România, însă în miezul zilei turiştii nu au unde să-şi lase maşinile, deşi Primăria a amenajat o parcare publică de aproape un hectar.

de Claudiu Loghin

la 10.08.2021 , 08:47

Zona centrală a staţiunii Bran este spaţiul în care, de obicei, la sfârşit de săptămână, dar în această perioadă a concendiilor şi în timpul săptămânii, pur şi simplu nu ai unde să îţi laşi maşina. Cu toate acestea, nimeni nu le spune oamenilor ca la aproximativ 300 de metri există o parcare publică de aproape un hectar, o parcare făcută de primărie, o parcare care chiar şi în timpul perioadelor de vârf stă aproape goală.

De jur împrejurul Castelului Bran, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din zonă, nu există niciun loc din care să poţi face o fotografie decentă fără să îţi apară în cadru diferite cabluri electrice. Autorităţile spun că se lucrează la toate aceste probleme, pentru a face zona mai atractivă. Nu avem însă un termen limită la care se vor rezolva aceste mici probleme care însă pot strica experienţa unei vacanţe reuşite.

Vezi și
Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Chiria sau rata depăşeşte mai mult de 50% din veniturile tale lunare?
Observator » Evenimente » Bran, staţiunea contrastelor. Turiştii nu au unde să parcheze, deşi primăria a amenajat o parcare de un hectar