Video Cadavrul unui pui de urs, găsit suspendat de un copac în Harghita. Poliţia ia în considerare şi posibilitatea unei infracţiuni
Cadavrul unui pui de urs a fost găsit într-un copac, în zona satului Ghipeş, din comuna Mărtiniş, fiind declanşate cercetări pentru a se stabili dacă animalul a murit din cauze naturale sau dacă a fost săvârşită vreo infracţiune.
Şefa Comisariatului Judeţean Harghita al Gărzii de Mediu, Balla Izabella, a precizat, pentru AGERPRES, că instituţia pe care o conduce a fost informată de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din zonă că s-a găsit leşul unui urs, suspendat într-un copac şi s-a acţionat potrivit legii.
Aceasta a precizat că trebuie efectuată necropsia, pentru a se stabili dacă animalul a murit sau nu din cauze naturale. Balla Izabella a mai spus că, din informaţiile pe care le are, pare a fi vorba despre un pui de urs şi că nu se ştie de când este acolo leşul.
Poliţia a deschis o anchetă
La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, a declarat că se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, urmând ca, la finalul anchetei, să se dea o soluţie prin Parchetul din cadrul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.
Primarul comunei Mărtiniş, Jakab Attila, nu a dorit să facă declaraţii, până la finalizarea cercetărilor, dar a confirmat, pentru AGERPRES, că leşul a fost observat într-un copac şi a fost coborât de acolo de pompierii voluntari din localitate.
Din imaginile postate în mediul online, se vede cum trupul animalului este coborât din copac cu ajutorul unei frânghii. Surse de la faţa locului au spus că nu a fost găsit vreun laţ în care să fi fost prins ursul, fiind înaintată ipoteza că acesta a rămas blocat între crengile copacului şi nu a mai putut să coboare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰