Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Calendarul Ortodox", aplicaţia Patriarhiei care trimite notificări "sfinte": "Păi dacă eu sunt creştină, mă informează telefonul că e sărbătoare mâine?"

Zi de pus în calendar. Patriarhia Română a lansat aplicaţia "Calendarul Ortodox" care ne notifică dacă trebuie să ţinem post sau dacă avem voie să spălăm. Specialiştii spun că acum, printr-un singur swipe, o nouă categorie de public intră în Casa Domnului.

de Andreea Filip

la 27.01.2025 , 21:06

Patriahia Română dă notificări cu cele sfinte: a lansat o aplicaţie pentru calendarul creştin ortodox. Credincioşii vor putea ţine, astfel, rânduiala printr-un swipe. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit de oricine. Pe lângă sărbătorile din aceea zi şi povestea sfântului celebrat atunci, pe pagina principală putem să vedem dacă se fac nunţi sau parastase, dar şi fazele lunii.

Aplicaţia ar putea aduce un alt public în Casa Domnului, spun experţii

Azi 27 ianuarie de exemplu, nu este nicio sărbătoare şi e liber la nunţi şi parastase. Credincioşii au păreri împărţite despre noua unealtă. "E foarte bine. Ar fi mai la îndemână că poate odată uit că e sărbătoare mâine, o notificare nu mă supăr", spune o femeie. "Păi dacă eu sunt creştină, am şi eu calendar, să mă informeze telefonul că e sărbătoare mâine?", spune o alta. "Aş lua în considerare să o descarc, în cazul în care nu îmi arată calendarul telefonului o anumită sărbătoare", spune un tânăr.

Articolul continuă după reclamă

Aplicaţia ar putea aduce un alt public în Casa Domnului, spun experţii. "Aceşti tineri ar putea îmbrăţişa această aplicaţie dacă vin şi cu o gamification, de exemplu. Această aplicaţie ocupă şi locul 34 sau 35 la nivel naţional există un interes", a declarat Robert Feraru, expert social media. Nu este prima dată când biserica ţine pasul cu tehnologia. Din 2021, enoriaşii pot face donaţii sau pot trimite pomelnice online la Arhiescopia Constanţa.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » "Calendarul Ortodox", aplicaţia Patriarhiei care trimite notificări "sfinte": "Păi dacă eu sunt creştină, mă informează telefonul că e sărbătoare mâine?"