Video Carambol cu 4 mașini la Drăgănești. Una a luat foc după ce s-a înfipt într-o capelă, pe marginea drumului
Carambol cu patru maşini, urmat de un incendiu puternic, ieri, pe Drumul Naţional 25, în judeţul Galaţi. Accidentul s-a petrecut în urma unei depăşiri neregulamentare a unuia dintre şoferi, iar ulterior trei persoane au ajuns la spital. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismele au fost aruncate în afara părţii carosabile, iar unul dintre ele a luat foc după ce a fost proiectat într-o capelă.
Până la sosirea echipajelor de intervenţie, maşina s-a făcut scrum, iar flăcările au afectat şi o parte din lăcaşul de cult. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool.
Accident cu 4 maşini la Drăgănești. Una a luat foc după ce a fost proiectată într-o capelă
"La data de 27 iunie 2024, în jurul orei 13:40, pe Drumul Național 25, în interiorul localității Drăgănești, județul Galați, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule.
Trei dintre acestea se deplasau pe direcția Tecuci - Galați, iar unul era staționat, în afara părții carosabile. Accidentul s-ar fi produs în urma unei manevre de depășire în care s-ar fi angajat un conducător auto, în vârstă de 26 de ani. În urma impactului, toate autovehiculele au părăsit partea carosabilă. Au fost rănite trei persoane: doi conducători auto, în vârstă de 35 și 26 de ani, și o pasageră de 20 de ani. Toate victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Cel de-al treilea conducător auto, în vârstă de 50 de ani, nu a suferit leziuni.
Toți conducătorii auto dețin permise de conducere valabile, iar testările alcoolscopice au indicat valori negative. Precizăm că traficul rutier nu a fost blocat; circulația s-a desfășurat dirijat, pe un singur sens, pe durata intervenției", au transmis, ieri, reprezentanţii IPJ Galaţi.
Agenţii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰