Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ministrul Carmen Dan le răspunde miilor de poliţişti care protestează în faţa MAI: Vi s-au mărit salariile de trei ori în şase luni!

Mii de poliţişti protestează la această oră în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, nemulţumiţi de salarizare.

de Redactia Observator

la 24.03.2018 , 14:12

Carmen Dan le răspunde miilor de poliţişti care protestează: Vi s-au mărit salariile de trei ori în şase luni!

Mii de poliţişti protestează la această oră în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, nemulţumiţi de salarizare, de deficitul de personal şi de subfinanţare.

Protestul a început, la ora 9.00, în faţa MAI, urmând ca la ora 12.00 să plece în marş spre Piaţa Victoriei pentru a continua protestul până la ora 16.00.

Articolul continuă după reclamă

Ministerul de Interne a reacţionat în urma protestului organizat de poliţişti şi le transmite protestatarilor următorul mesaj: 

”În referire la protestul organizațiilor sindicale din Poliție, facem următoarele precizări:

1.Legea salarizării bugetare nr. 153/2017 prevede etapele în care vor avea loc creșterile salariilor personalului bugetar până în anul 2022. Evident că fiecare categorie profesională își dorește să beneficieze de aceste creșteri salariale încă din primul an de aplicare a legii, însă o creștere a salariilor pentru toți bugetarii în același timp nu ar fi putut fi sustenabilă din punct de vedere al posibilităților bugetare.

2. Deși polițiștii și militarii vor intra în grilă în mod etapizat, până în 2022, cu creșteri succesive, an de an, polițiștii au beneficiat de măriri salariale în ultimul an, astfel:

- creștere salarială de 10% în octombrie 2017;

- creștere salarială de 4-5% la salariul net din ianuarie 2018;

- mărirea unor sporuri (de 5% sau 10%) pentru 28.000 de polițiști din ianuarie 2018.

Cel mai mic salariu net din Poliție (al unui agent debutant) a crescut de la 1.373 în decembrie 2016, la 1.776 în ianuarie 2018, la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.

Ofițerii de poliție, fără funcție de conducere au salariile nete între 1.909 lei și 6.777 lei, la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.

Ofițerii cu funcții de conducere au salariile nete între 2.600 și 11.000 de lei (în cazul chestorilor), la care se adaugă norma de hrană de 990 lei și norma de echipament de 250 de lei și alte sporuri, după caz.

Munca prestată în zilele libere și sărbătorile legale se plătește ca o zi normală de lucru la care se adaugă un spor de 75%.

3. Începând cu luna aprilie 2018, polițiștilor li se vor plăti orele suplimentare efectuate în timpul săptămânii, această măsură fiind luată, cu caracter de excepție, numai pentru angajații MAI, în condițiile în care, din anul 2009, plata orelor suplimentare a fost sistată pentru întreg sistemul bugetar.

4. Anul acesta se vor achiziționa autoturisme și autospeciale în valoare de 120 milioane de lei. Procedura de achiziție este deja începută, fiind urcat anunțul pe SEAP. Dintre acestea, cele mai multe (700-800 buc.) vor fi destinate Poliției Române.

5. Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat public că anul acesta va cheltui 9 milioane de lei pentru reabilitarea unor sedii de poliție. Din această sumă, 7 milioane lei sunt destinate reabilitării unor posturi de poliție din mediul rural, iar 2 milioane pentru secțiile de Poliție din Capitală.

6. Poliția Română va achiziționa veste anti-glonț și veste anti-înjunghiere (70.000 de buc.), căști anti-glonț cu vizor (1.000 buc.) și scuturi anti-glonț (370 buc.).

7. Pentru reducerea deficitului de personal estimat la aprox. 23.000 de oameni, MAI va încadra anul acesta peste 7.000 de oameni, dintre care peste 3.000 în Poliția Română.

8. Referitor la propunerea de modificare a Legii 360/2002 privind statutul polițistului, facem precizarea că prevederile pe care MAI vrea să le modifice au ca scop împiedicarea accesării unor mecanisme prin care polițiștii refuzau repunerea pe funcții în urma unor reorganizări sau a altor situații, iar în acest mod ieșeau la pensie la 40 de ani sau chiar la vârste mai tinere. În mod clar prevederile nu urmăresc mutarea abuzivă a polițiștilor de pe o funcție pe alta.

Această prevedere a fost solicitată explicit de către reprezentanții sindicali (iar intervențiile publice ale acestora sunt bine cunoscute de către mass-media), pensionarea din MAI la vârste tinere fiind o temă care a generat o întreagă dezbatere publică în vara anului trecut.

9. O altă modificare propusă la statutul polițistului este aceea ca, atunci când față de un polițist se începe o cercetare prealabilă, acesta să fie pus la dispoziția unității până la finalul cercetărilor. Polițistul va fi plătit în continuare pentru acea funcție, dar i se vor delega alte atribuții până la clarificarea situației. În prezent, polițistul chiar dacă este reclamat că a avut o conduită în afara cadrului legal, rămâne în continuare în același loc de muncă.

Vă asigurăm că Ministerul Afacerilor Interne face demersuri susținute în vederea asigurării unui nivel de salarizare adecvat pentru propriii angajați, în paralel cu eforturile pentru îmbunătățirea dotărilor, reabilitarea sediilor, achiziționarea echipamentelor de protecție și a celor de intervenție, necesare desfășurării misiunilor în cele mai bune condiții.”, precizează ministerul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Evenimente » Ministrul Carmen Dan le răspunde miilor de poliţişti care protestează în faţa MAI: Vi s-au mărit salariile de trei ori în şase luni!