Video Cât costă să patinezi în cetatea din Târgu Mureș și ce spun vizitatorii despre atmosferă
Pasionaţii de patinaj au spart gheaţa la Târgu Mureş, unde s-a deschis patinoarul în aer liber din interiorul cetăţii medievale. Tineri, copii şi părinţi s-au strâns pentru o tură serioasă de distracţie.Cu mult curaj, unii dintre ei au făcut chiar primii paşi pe gheaţă.
Copiii şi adulţii şi-au testat echilibrul weekendul acesta la patinoarul în aer liber din cetatea medievală din Târgu Mureş. Gheața proaspăt pregătită, aerul rece şi muzica au creionat decorul perfect pentru ore întregi de distracție.
"Am venit la patinoar pentru că îmi place foarte tare să patinez pentru că fac dans sportiv şi e ca dansul", a spus un copil.
"Se simte atmosfera de Crăciun deja. E o activitate în plus pe care o putem face cam numai iarna", a afirmat un grup de fete.
Reprezentanţii patinoarului au venit şi cu noutăţi faţă de anii trecuţi. Totul, pentru o atmosferă cât mai festivă.
"Faţă de anul trecut avem o invoaţie, o perdea de lumini care dă o notă de sărbătoare mai puternică. Avem o capacitate aproximativ de 300 de persoane", a declarat Ştefan Chiriac, reprezentant patinoar.
Pentru intrarea pe gheaţă şi închirierea patinelor, doritorii trebuie să scoată din buzunar 45 de lei. Iar, pentru cei mici, care fac primii paşi pe gheaţă, suportul de patinaj costă 20 de lei.
Momentul cel mai așteptat al sezonului va avea loc pe 5 decembrie, când patinoarul va fi inaugurat oficial, odată cu aprinderea luminilor de Crăciun.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰