Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Surse: Percheziții în Bihor și Satu Mare. Peste 2.000 de certificate COVID false, cu implicarea unor funcționari. Unii au ajuns la spital, în stare gravă

13 percheziţii făcute marţi dimineaţă, în judeţele Bihor şi Satu Mare, inclusiv la o instituţie publică, într-un dosar vizând infracţiuni de corupţie şi fals, comise de către funcţionari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. Potrivit unor surse Observator, ar fi vorba de 2.000 de certificate COVID false, cu implicarea unor funcționari din Consiliu Județean Satu Mare și DSP Satu Mare.

de Redactia Observator

la 16.11.2021 , 11:14

Surse: Percheziții în Bihor şi Satu Mare. Peste 2.000 de certificate COVID false, cu implicarea unor funcționari. Sume uriașe descoperite Surse: Percheziții în Bihor şi Satu Mare. Peste 2.000 de certificate COVID false, cu implicarea unor funcționari. Sume uriașe descoperite - Observator

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, comise de către funcţionari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. În cursul zilei de 16 noiembrie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate pe raza judeţelor Bihor şi Satu Mare, din care una este  sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, anunţă DNA.

Angajați ai Consiliului Județean Satu Mare care au simulat vaccinarea au ajuns la spital, cu COVID 

Potrivit unor surse Observator, ar fi peste 2000 de certificate Covid false la centrul de vaccinare de la Vama Petea.Dosarul s-a deschis încă din septembrie. La percheziții s-au găsit sume uriașe. Șefa DSP Satu Mare susține că a fost informată la marți 7.15 dimineața despre percheziții, dar nu știe despre ce e vorba. La fel și prefectul de Satu Mare.  Toată ancheta a pornit în luna septembrie când angajați ai Consiliului Județean Satu Mare au ajuns cu Covid la spital, fiind în stare gravă, le-au mărturisit medicilor de unde au obținut certificatul de vaccinare.

Articolul continuă după reclamă

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Surse: Percheziții în Bihor și Satu Mare. Peste 2.000 de certificate COVID false, cu implicarea unor funcționari. Unii au ajuns la spital, în stare gravă