Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Câţi bani a primit de la stat o victimă a unei infracţiuni sexuale. Premieră în România

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță, joi, că a fost aprobată prima solicitare de acordare de vouchere pentru victima unor infracțiuni sexuale. Este vorba despre fapte grave la care a fost supusă victima: agresiune sexuală, viol și corupere sexuală a minorilor.

de Redactia Observator

la 18.07.2024 , 11:11

- Shutterstock

„Victimele infracțiunilor nu sunt singure și trebuie să știe asta! Ca femeie, ca mamă, sunt emoționată că a fost aprobată prima solicitare de acordare de vouchere pentru victima unor infracțiuni sexuale! Este vorba despre fapte grave la care a fost supusă victima: agresiune sexuală, viol și corupere sexuală a minorilor”, spune, joi, Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Instanța i-a acordat un avans din compensația financiară în cuantum de 18.000 lei. Suma va fi folosită pentru acoperirea unor nevoi urgente: cazare, hrană, transport, medicamente.

Câte vouchere se mai pot oferi

Articolul continuă după reclamă

„Este un lucru bun că victimele încep să apeleze la acest mecanism. Fondurile trebuie să ajungă la cei aflați în nevoie”, mai spune Gorghiu.

Victimele infracțiunilor pot beneficia de un cuantum maxim de 5 salarii minime brute, respectiv suma de 18.500 lei. Pentru aceasta, este necesar ca victima să depună o cerere la tribunalul de unde are domiciliu, prin care să solicite un avans din compensația financiară sub formă de voucher pentru acoperirea nevoilor urgente.

Pentru anul 2024, sunt prevăzute 300 de vouchere, iar în funcție de necesități, numărul acestora poate fi suplimentat, potrivit ministrului Justiției.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Câţi bani a primit de la stat o victimă a unei infracţiuni sexuale. Premieră în România