Caz şocant la Botoşani. Trei tineri au omorât un bătrân ca să-i fure carnea de Sărbători
Caz șocant într-o localitate din județul Botoșani. Trei tineri, dintre care unul minor, au ucis cu cruzime un bătrân, după care i-au furat mâncarea de Sărbători şi ţigările.
Caz șocant într-o localitate din județul Botoșani. Trei tineri, dintre care unul minor, au ucis cu cruzime un bătrân, după care i-au furat mâncarea de Sărbători şi ţigările.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Ionel Badalache, în vârstă de 25 de ani, Marius Andrei Șuhanea, în vârstă de 26 de ani şi Vasile Daniel Coneagă, în vârstă de 15 ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie urmată de moartea victimei”.
Cei trei au pătruns fără drept în curtea şi locuinţa lui Alexandru Aniţei, în vârstă de 76 de ani, din satul Brehuieşti, com. Vlădeni, căruia i-au aplicat multiple lovituri cu mijloace şi obiecte contondente, cu scopul de a-l deposeda de bunuri şi bani, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la deces şi care, în aceste împrejurări, au sustras din locuinţă mai multe pachete cu carne, un curcan viu şi câteva pachete cu ţigări marca „Ritm”.
Dosarul se află pe masa judecătorilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰