Observator » Evenimente » Caz şocant la o şcoală din Petrila. O profesoară i-a smuls genele false unei eleve de clasa a VI-a, în timpul orelor de curs

Video Caz şocant la o şcoală din Petrila. O profesoară i-a smuls genele false unei eleve de clasa a VI-a, în timpul orelor de curs

Editor Iulia Pop | Timp citire: 1 minut
Publicat la 01.04.2025, 13:45 | Modificat la 01.04.2025, 13:51

O profesoară din Petrila este cercetată disciplinar după ce i-ar fi smuls genele false unei eleve de clasa a VI-a. Incidentul s-a petrecut în timpul orelor de curs. 

Scandal la o școală din Petrila. O profesoară de limba română ar fi cerut unor eleve să imobilizeze o colegă pentru a-i smulge genele false, deşi fata a spus că se duce singură la baie să şi le dea jos. Adolescenta a suferit leziuni oculare, iar profesoara de română este cercetată disciplinar și vizată de un dosar penal pentru purtare abuzivă. Aceasta a fost mutată la bibliotecă și se află în concediu medical.

Protecția Copilului a fost sesizată și ea în acest caz.

Elevă cu gene false, agresată de profesoară

Conducerea școlii spune că este prima ieșire de acest gen a cadrului didactic, deși în trecut a mai existat o  sesizare din partea unei alte mămici care a reclamat că profesoara ar fi avut o atitudine necorespunzătoare față de o elevă care era pe hol în timpul orei. Procurorii supraveghează cercetările în acest caz.

Articolul continuă după reclamă
Iulia Pop

Reporter senior la Observator Antena 1, care acoperă partea de Vest a țării. Are peste 20 de ani de experienţă în jurnalism. ➜

Like