Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cazul femeii de 200 de kg din Iaşi care a ieşit afară pentru prima dată în 12 ani. Pompierii au spart un perete pentru a o scoate

Caz neobişnuit la Iaşi. O femeie de 71 de ani care suferă de obezitate morbidă a fost nevoită să fie transportată la spital. Operaţiunea pompierilor a fost una deloc uşoară, după ce nu au reuşit să scoată pacienta pe uşa apartamentului.

de Redactia Observator

la 07.11.2023 , 11:04

Cazul femeii de 200 de kg din Iaşi care a ieşit afară pentru prima dată în 12 ani. Pompierii au spart un perete pentru a o scoate Cazul femeii de 200 de kg din Iaşi care a ieşit afară pentru prima dată în 12 ani. Pompierii au spart un perete pentru a o scoate - arhivă

Pompierii au fost nevoiţi să spargă peretele apartamentului pentru ca femeia de 200 de kg să poată fi transportată la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași, în urma unor complicaţii renale. Din cauza condiţiei sale medicale şi a vârstei, femeia nu a putut fizic să părăsească locuinţa ei de 12 ani, relatează BZI.

„Este vorba de o pacientă în vârstă de 71 de ani, din municipiul Iași, cu obezitate morbidă, care de 12 ani nu a mai ieșit în afara domiciliului. Pacienta era cunoscută, în afară de obezitate, și cu afecțiuni metabolice, complicații cardiometabolice. În timpul weekendului a fost adresată pentru internare la Spitalul «Parhon», pe secția de Nefrologie, pentru complicații legate de funcția renală, adică insuficiență renală acută, hiperpotasemie și cu necesar de dializă. Pentru tratamentul său a fost nevoie de o mobilizare deosebită atât din partea Serviciului de Ambulanță Județean, cât și a pompierilor, care au fost solicitați să o transporte de la domiciliu. A fost nevoie să se modifice peretele de la cameră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași.

Femeia va fi nevoită si viziteze frecvent spitalul

Articolul continuă după reclamă

Femeia va fi nevoită să fie transportată periodic la spital pentru dializa de acum, iar medicii fac tot posibilul pentru ca recuperarea ei să fie una cu succes.

„A fost solicitată o ambulanță de la ISU la doamna respectivă. Pentru a fi evacuată din casă a fost necesar să facem spațiu. Din câte am înțeles, nu mai ieșise din casă de aproximativ 10 ani. S-a scos ușa de la intrare de tot și am lucrat la un perete interior, la intrarea pe hol, deoarece nu se putea evacua persoana efectivă. După a fost transportată la spital fără probleme”, a adăugat colonelul Ionuț Grădinaru, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Iași.

Pacienta va mai rămâne internată o perioadă în Spitalul Clinic „Parhon”, pentru a face dializă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cazul femeii de 200 de kg din Iaşi care a ieşit afară pentru prima dată în 12 ani. Pompierii au spart un perete pentru a o scoate