Antena Meniu Search
x

Curs valutar

CCR admite înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii şefului SPP

Curtea Constituţională a României a admis marţi sesizările PNL şi USR privind înfiinţarea Comisiei de anchetă a activităţii şefului SPP.

de Redactia Observator

la 03.04.2018 , 13:41

Curtea Constituţională a României a admis marţi sesizările PNL şi USR privind înfiinţarea Comisiei de anchetă a activităţii şefului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), au precizat surse din CCR.

   Pe ordinea de zi a şedinţei de plen s-a aflat sesizarea de neconstituţionalitate privind Hotărârea Parlamentului numărul 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Silvan Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare, sesizare formulată de 56 de parlamentari aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi sesizarea formulată de un număr de 22 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi 2 deputaţi neafiliaţi.

   Liberalii susţin că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece încalcă principiul legalităţii prin nerespectarea Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi mai multe dispoziţii din Constituţie.

Articolul continuă după reclamă

   În sesizare se arată, printre altele, că o comisie de anchetă nu are abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci are scopul de a lămuri, de a clarifica împrejurările în care s-au produs evenimente sau au avut loc anumite acţiuni sau întâmplări, precum şi stabilirea concluziilor şi măsurilor ce se impun. În plus, obiectivele anchetei exced funcţiei de control parlamentar şi intră în sfera de competenţă a altor autorităţi constituţionale - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi preşedintele României.

   Pe 20 februarie, Senatul şi Camera Deputaţilor au dat vot favorabil hotărârii de înfiinţare a acestei comisii.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Evenimente » CCR admite înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii şefului SPP