Video Ce trebuie să facă fetele nemăritate de Sfântul Andrei. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, se spune că fecioarele îşi visează ursitul
Noaptea Sfântului Andrei vine cu o mulţime de superstiţii, iar pentru fetele nemăritate poate aduce, în vis, ursitul. Un obicei moştenit din bătrâni spune că tinerele care ţin post negru şi respectă ritualul bunicilor pot afla cu cine se vor mărita. Deşi par rupte din poveşti, nu puţini sunt cei care respectă încă aceste tradiţii şi la sat, şi la oraş.
Gabriela s-a pregătit toată ziua pentru ca la noapte să afle cine îi este ursitul. Nu este însă uşor să-ţi întâlneşti în vis marea iubire. Obiceiul moştenit de la bunici spune că tânăra trebuie să ţină post negru toată ziua.
La amiază, sub îndrumarea bunicii Ana, tânăra frământă o turtă. Reţeta e simplă: făină, sare şi apă.
Se spune că de Sfântul Andrei, fetele nemăritate îşi visează ursitul
Bunica: Jumătate o laşi la tine să o mănânci şi jumătate o pui sub pernă pentru că, la noapte, trebuie sa îl visezi pe Făt-Frumos care trebuie să vină. Şi crenguţe de busuioc pentru noroc.
Fetele mănâncă din turta coaptă chiar înainte de somn, iar cel care le aduce apă în vis este sortitul. Sărbătoarea Sfântului Andrei e plină însă de superstiţii.
Gabriela: Oamenii de la sate ung tocurile usilor şi ale ferestrelor cu usturoi pentru a fi feriţi de spiritele rele, care, se spune că în această noapte umblă libere prin sate.
Tinerii de la oraşe învaţă despre tradiţiile străvechi de Sf. Andrei la şcoală
Dacă în satele din Maramureș tradiția este păstrată cu sfințenie, la oraș tinerii învaţă despre ele la şcoală.
Băiat: Ştiu că fetele, de obicei, işi fac o turtă. Trebuie să viseze un băiat care le aduce apă şi cel pe care îl visează le este sortit ca soţ.
Fată: Am auzit şi chestii care s-au adeverit pentru fete. Mi se pare ciudat şi fain în acelaşi timp şi poate o să încerc şi eu.
Sărbătoarea Sfântul Andrei apare în calendar pe 30 noiembrie. În această zi, sătenii nu muncesc pentru că, potrivit obiceiurilor păgâne, asta ar putea aduce necazul asupra gospodăriilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰