Cei trei patroni ai clubului Colectiv, condamnaţi la câte 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare
Tribunalul Bucureşti a decis luni condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 11 ani şi 8 luni închisoare în dosarul privind tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Tribunalul Bucureşti a decis luni condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 11 ani şi 8 luni închisoare în dosarul privind tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.
Decizia tribunalului nu este definitivă.
Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au fost judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată luni de Tribunalul Bucureşti la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare în dosarul Colectiv.
În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au fost condamnaţi la 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv la 10 ani de închisoare.
De asemenea, Cristian Niţă a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi, luni, de Tribunalul Bucureşti, la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰