Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cel de-al treilea deținut periculos eliberat din greșeală din Penitenciarul Giurgiu a fost prins

Cel de-al treilea deţinut, eliberat din greşeală de la penitenciarul Giurgiu, a fost reținut. Bărbatul are de ispăşit o pedeaspă de 10 ani de închisoare.

de Redactia Observator

la 06.11.2017 , 19:32

Cel de-al treilea deținut periculos eliberat din greșeală din Penitenciarul Giurgiu a fost prins

Cel de-al treilea deţinut, eliberat din greşeală de la penitenciarul Giurgiu, a fost reținut. Bărbatul are de ispăşit o pedeaspă de 10 ani de închisoare pentru trafic de minori și a fost eliberat pe 19 octombrie în urma calculelor făcute în baza recursului compensatoriu.

Doar că la cei de la Penintenciarul Giurgiu au încurcat calculele sau au omis faptul că bărbatul fusese cazat într-o parte renovată a penitenciarului şi nu a stat în condiţii improprii, pentru a-i fi redusă pedeapsa. Celelalte două persoane eliberate au fost deja prinse și reîncarcerate.

Reamintim că trei persoane condamnate, foarte periculoase, au fost eliberate din greşeală în baza legii recursului compensatoriu, la Penitenciarul din Giurgiu. Cei trei au fost condamnaţi pentru viol, trafic de minori şi tâlhărie.​

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Sorin Dumitraşcu, a precizat că trei condamnaţi, printre care şi un cetăţean străin, au fost eliberaţi din greşeală în baza recursului compensatoriu din Penitenciarul Giurgiu.

"Vorbim despre un număr de trei deţinuţi, a fost o eroare de calcul, în sensul că un corp de clădire căruia i se supun trei secţii a fost categorisit greşit. Nu era pe lista aceea cu clădirile care ar fi trebuit sa aibă condiţii improprii, ca să ducă la eliberarea unor deţinuţi. S-au calculat nişte zile în plus pentru aceşti deţinuţi şi au fost puşi în libertate. Ulterior, la o verificare, s-a constatat eroarea. Noi am avertizat ca dacă aplicarea acestei legi nu este pregătită corespunzător sunt posibile nişte erori, ceea ce înseamă fie punerea în libertate eronat, adică mai devreme, fie anumiţi deţinuţi vor sta mai mult decât ar fi necesar în penitenciar. Nu ştiu exact de ce erau condamnaţi aceşti trei deţinuţi, însă fiind la penitenciarul Giurgiu, care are profil de maximă siguranţă, cel mai probabil, erau recidivişti şi cu pedepse mari. Din informaţiile pe care le avem şi noi, unul dintre cei trei deţinuţi este cetăţean străin şi a părăsit România, imediat ce a fost eliberat. În situaţia asta, se impune o verificare a tuturor eliberării condiţionate în perioada aceasta şi se impune ca cel, care nu a organizat corespunzator, sa răspundă", a declarat Dumitraşcu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la unele produse tradiţionale de Crăciun, din cauza scumpirilor?
Observator » Evenimente » Cel de-al treilea deținut periculos eliberat din greșeală din Penitenciarul Giurgiu a fost prins