INFOGRAFIE Cele mai grave 15 incendii care au mistuit Europa. O singură ţară s-a confruntat cu 7 dintre ele
Europa înregistrează unul dintre cei mai grei ani când vine vorba despre incendiile de vegetaţie. Spania şi Franţa sunt extrem de afectate. România a trimis zeci de pompieri în ajutorul partenerilor europeni.
Europa traversează unul dintre cele mai dificile sezoane din istoria recentă când vorbim despre lupta pompierilor cu flăcările şi incendiile de vegetaţie. Mai multe astfel de incendii au izbucnit în Franţa şi Spania şi au transformat un sezon deja complicat într-unul extrem de dificil. Temperaturile extreme, vegetaţia uscată şi vânturile puternice au creat condiţii favorabile pentru extinderea rapidă a focarelor, punând presiune uriaşă pe echipele de intervenţie.
Potrivit datelor furnizate de autoritățile europene care se ocupă de monitorizarea incendiilor forestiere, suprafaţa afectată de flăcări în Franţa a depăşit deja cu aproximativ 40% precedentul record înregistrat de la începutul colectării acestor date statistice. În acelaşi timp, în Spania numărul hectarelor mistuite de flăcări se apripie de cele mai ridicate valori consemnate în ultimii 20 de ani.
Cele mai grave incendii din ultimii 10 ani
Incendiile de lângă Bordeaux, Franţa, dar şi cele din apropierea orașelor Madrid şi Valencia, Spania, sunt considerate a fi trei dintre cele mai ample din ultimul deceniu. Din cauza extinderii rapide a flăcărilor, sute demii de oameni au fost nevoiţi să își părăsească locuințele, în timp ce autoritățile au mobilizat resurse impresionante pentru limitarea pagubelor.
În doar trei săptămâni, trei dintre cele mai mari 15 incendii produse în Europa în decursul a 10 ani au mistuit mii de hectare.
Harta celor mai grave incendii din Europa în ultimii 10 ani
Flăcările, alimentate de valul de căldură
Specialiştii pun această evoluţie fără precedent pe seama valurilor succesive de căldură care afectează continentul încă de la sfârșitul lunii mai. Luna iunie a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în Europa de Vest, iar temperaturile ridicate au uscat rapid vegetaţia, transformând pădurile şi terenurile agricole într-un "combustibil" ideal pentru propagarea incendiilor.
În plus, pompierii s-au confruntat cu rafale de vânt imprevizibile, care au schimbat constant direcţia flăcărilor şi au îngreunat intervențiile.
Imaginile din satelit surprinse în apropiere de Madrid arată amploarea fenomenului: una dintre zonele afectate de incendii se întinde pe aproape 50 kilometri, iar alte zeci de mii de hectare au fost transformate în teren carbonizat.
Harta actualizată a incendiilor şi a anomaliilor termice din Europa
Pericolul, departe de a fi trecut
Autoritățile din Franţa şi Spania încearcă să ţină incendiile sub control înaintea unui nou episod de caniculă care ar putea aduce temperaturi de peste 40 grade Celsius în mai multe regiuni.
Anul trecut a fost deja unul record pentru incendiile de vegetaţie din Europa, cu peste un milion de hectare afectate de flăcări. Totuși, datele disponibile arată că sezonul din acest an a depăşit deja ritmul întregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent.
Există şi motive suplimentare de îngrijorare. În sezonul trecut, aproximativ 60% din suprafaţa totală arsă a fost afectată în luna august, ceea ce înseamnă că perioada cu cel mai mare risc abia urmează. De asemenea, numeroase regiuni europene nu au fost încă lovite de incendii majore în acest an, iar condițiile meteo prognozate indică un risc ridicat de apariţie a unor noi focare.
2026 riscă să intre astfel în istorie drept unul dintre anii cu cele mai grave incendii de vegetaţie înregistrate vreodată în Europa.
