CFR Infrastructură anunță va electrifica linia ferată Constanța - Mangalia, după mai bine de 100 de ani de la înființare
CFR Infrastructură a anunţat lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa - Mangalia, investiţie de aproximativ 1,5 miliarde de lei care, potrivit companiei, lucrările va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei. În prezent, durata depăşeşte o oră. Termenul până la care pot fi depuse ofertele este 17 iunie.
"Am lansat licitaţia pentru proiectare şi execuţie lucrări de electrificare, reabilitare şi dublare a liniei CF Constanţa - Mangalia (43 kilometri), investiţie în valoare maximă estimată de 1,55 miliarde de lei, fără TVA, finanţată din fonduri nerambursabile (FEDR), capitolul Proiecte de electrificare şi reabilitare cale ferată, cu perioadă de elaborare 2021 – 2030", au anunţat reprezentanţii CFR Infrastructură.
Ei au adăugat că obiectivele prioritare ale proiectului sunt: reabilitarea şi modernizarea liniei Constanţa – Mangalia, electrificarea de la Agigea Ecluză la Mangalia şi dublarea între Costineşti şi Mangalia.
Doar 57 de minute cu trenul de la Constanța la Mangalia, cu șapte opriri
CFR Infrastructură a precizat că această investiţie va duce la reducerea duratei călătoriei de la Constanţa la Mangalia. Astfel, se vor înregistra 36 de minute fără staţionări, 46 de minute cu patru opriri şi 57 de minute cu şapte opriri.
Valoarea estimată a proiectului este estimată între 1,31 – 1,55 miliarde de lei, fără TVA. Durata de proiectare este de 10 luni, iar durata de execuţie – 24 de luni. Termenul până la care pot fi depuse ofertele este 17 iunie 2024.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰