Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Christian Ciocan a încălcat 7 reguli de circulaţie, apoi a început să dea telefoane la Ministerul de Interne pentru a-şi recupera permisul: "Nu avea ITP sau asigurare"

Încălcări ale legii pe bandă rulantă din partea unui cunoscut comisar şef de poliţie. Christian Ciocan, care este şi director în Ministerul de Interne, a bifat nu mai puţin de 7 contravenţii. A circulat pe interzis, nu avea asigurare sau verificare tehnică a maşinii şi nici acte. Ba mai mult, i-a certat pe agenţi că au avut îndrăzneala să îl oprească în trafic.

de Andre Rotaru

la 07.07.2021 , 19:52

Dialog între Christian Ciocan şi unul dintre agenţi:

  • V-am spus că sunt coleg, aţi făcut acel circ pe stradă.
  • Nu mă interesează pe mine aceste aspecte că sunteţi coleg.
  • Mi-am declinat identitatea tocmai ca să înţelegeţi cine sunt. Eu ies de sub duş şi mă duc la televizor să vorbesc chestiuni de poliţie

Neintimidaţi de funcţia şi atitudinea comisarului şef de la Direcţia de Politici Publice a Ministerului de Interne, agenţii de poliţie au continuat să îi explice unde a greşit.

Vezi și

Dialog între Christian Ciocan şi unul dintre agenţi:

Pe acelaşi subiect
  • Nu poţi să opreşti în mijlocul intersecţiei, să blochezi o intersecţie.
  • Păi dumneavoastră aţi intrat "pe interzis".
  • Haide că deja...
  • Haide că deja, ce?
  • Suntem colegi, am respect faţă de toţi colegii mei. Şi toţi colegii mei au respect faţă de mine.
  • Ăsta nu este respect!
  • V-aţi manifestat execrabil.
  • Dar dumneavoastră când aţi vrut să vă sustrageţi verificărilor?
  • Ce să mă sustrag, am venit pe jos până la secţie. V-am spus să mergem pe jos până la secţie.
  • Nu, în momentul în care am vrut să verificăm maşina.
  • Am tras maşina din intersecţie, nu putem bloca o stradă.
  • Aţi intrat "pe interzis", ce nu înţelegeţi?

Cristian Ciocan a fost oprit în trafic, weekendul trecut, de trei agenţi de la Rutieră, recent ieşiţi din băncile şcolii. Comisarul şef ar fi ignorat acest semn şi ar fi intrat pe această stradă, weekendul trecut. În momentul în care poliţiştii l-au oprit şi l-au rugat să se legitimeze, acesta le-ar fi spus că ar fi trebuit deja să îl cunoască de la televizor şi a refuzat să le înmâneze actele. "Le-a adresat injurii, ameninţări, a încercat să îi intimideze. A dat telefoane de faţă cu ei şi a sunat diferiţi şefi acuzând că este hărţuit de agenţi", a declarat Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului Europol.

Poliţiştii s-au luat cu mâinile de cap când au văzut câte legi a încălcat comisarul Ciocan. Agenţii au descoperit că inspecţia tehnică periodică era expirată din 2018, nu avea asigurare valabilă şi nici plăcuţă cu număr de înmatriculare pe bara din spate. În total, şapte contravenţii, pentru care a fost amendat cu 5.350 lei. Comisarului i-au fost reţinute plăcuţele de înmatriculare dar şi permisul pentru o lună de zile. După ce a fost amendat, le-ar fi cerut agenţilor să îi pună la dispoziţie o maşină pentru a ajunge la un post de televiziune.

Dialog între Christian Ciocan şi unul dintre agenţi:

  • Dacă ştiţi că nu aveţi ITP şi asigurare la maşină de ce v-aţi urcat? Documentele nu le aveaţi la dumneavoastră.
  • Care e problema? E maşina tatălui meu, ce vreţi mai mult de atât? Mi-aţi făcut morală, m-aţi înnebunit.

Surse Observator îl contrazic. "Dânsul într-adevăr circulă cu acea maşină fără numere de înmatriculare de cel puţin un an, doi ani de zile. Nimeni nu ştia din minister că nu are nici ITP, nici asigurare.", a declarat un angajat M.A.I, sub protecţia anonimatului. Tot din informaţiile Observator, doi angajaţi ai direcţiei pe care o conduce au depus plângeri la Corpul de Control al ministrului, împotriva comisarului.

"Exact acelaşi motiv, comportamentul abuziv. Nu recunoaşte dispoziţiile verbale pe care le dă. Este mitoman! De la ameninţări, dacă nu fac ce li se spune au probleme, sunt ameninţaţi că dânsul discută direct cu domnul ministru. Toată lumea spune 'ştiu, dar nu avem ce să facem'. Probabil pentru că este foarte bine susţinut politic", a declarat un angajat al M.A.I sub protecţia anonimatului.

Mai mult, oameni din interiorul ministerului spun că toată ziua a vorbit la telefon cu diferiţi colegi de breaslă, încercând să intervină pentru recuperarea permisului. Nu este primul scandal în care fostul purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei este protagonist. În trecut, a fost sancţionat de şefii poliţiei pentru poziţiile publice pe care le-a avut în cazul senatoarei PDL, Sorina Plăcintă. A fost şi în atenţia presei mondene după petrecerile în cluburile de fiţe, alături de interlopi dar şi pentru linia de lenjerie intimă creată special de către Cătălin Botezatu. Reporterii Observator au stat de vorbă cu comisarul şef însă acesta a refuzat să ne ofere o reacţie oficială. În urma incidentului, conducerea ministerului a anunţat sec: se vor face verificări.

"Lucian Bode a solicitat efectuarea de verificări pentru stabilirea datelor exacte și pentru o informare corectă a opiniei publice. În funcție de rezultatul acestor cercetări, vor fi dispuse măsuri legale în consecință", se arată în comunicatul Ministerului de Interne.

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Christian Ciocan a încălcat 7 reguli de circulaţie, apoi a început să dea telefoane la Ministerul de Interne pentru a-şi recupera permisul: "Nu avea ITP sau asigurare"